James Appathurai: NATO respectă statutul de neutralitate al Moldovei
0
Preşedintele Comitetului pentru Parteneriate şi Securitate prin Cooperare al NATO, James Appathurai, consideră că parteneriatul dintre Republica Moldova şi NATO trebuie consolidat prin implementare diferitor iniţiative în domeniul securităţii. Oficialul, aflat într-o vizită la Chişinău, a menţionat că NATO respectă statutul de neutralitatea al Republicii Moldova şi integritatea teritorială a statului, transmite IPN.
James Appathurai a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că această vizită în Republica Moldova este un prilej potrivit pentru a discuta perspectivele în cadrul parteneriatului de mai bine de 20 de ani dintre Republica Moldova şi NATO. Oficialul a menţionat că, în ultima perioadă, s-a discutat foarte mult cu Ministerul Apărării pentru a identifica domeniile în care NATO ar putea veni cu mai multă contribuţie. Potrivit lui Appathurai, există necesitatea revizuirii şi adaptării strategiei de securitate, a politicilor de securitate, iar NATO poate să vină cu o expertiză în acest sens.
„Avem la dispoziţie un nou instrument care se numeşte „Iniţiativa de consolidare a capacităţilor în domeniul apărării”, prin intermediul căruia sperăm să aducem mai multe resurse, mai multă concentrare în cadrul parteneriatului pe care îl avem, astfel încât să putem să consolidăm şi să extindem acest parteneriat practic. Ne aşteptăm ca aceste schimbări să se producă cu adevărat în următoarele săptămâni, fiindcă urmează să avem întrunirea miniştrilor apărării chiar în luna următoare”, a declarat James Appathurai.
În opinia sa, În Republica Moldova, ca şi în multe alte state, este nevoie de o informare publică referitor la ceea ce reprezintă NATO, pentru că se creează senzaţia că există un anumit grad de neînţelegere.
Aceasta este prima vizită a reprezentanţilor unui Comitet NATO la Chişinău. Din delegaţie fac parte şi reprezentanţi ai statelor neutre din Europa – Austria, Elveţia, Suedia, Finlanda şi Irlanda.