Femeie arestată în Chişinău pentru trafic cu fiinţe umane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Chişinău au reţinut sub acuzaţia de trafic cu fiinţe umane o femeie de 33 de ani. Oamenii legii o bănuiesc că ar fi capul unei grupări criminale specializate în racolarea şi transportarea tinerelor din Republica Moldova în Emiratele Arabe Unite (EAU), pentru practicarea prostituţiei, transmite IPN.

În urma percheziţiei la domiciliul suspectei, forţele de ordine au ridicat acte şi fotografiile mai multor tinere, cât şi o agendă în care femeia îşi nota evidenţa banilor obţinuţi pe cale criminală. În cadrul investigaţiilor desfăşurate, reprezentanţii forţelor de ordine au aflat că inculpata lucra împreună cu un cetăţean străin, în vârstă de 35 de ani, şi alţi complici din EAU. Gruparea activa de patru ani. După ce victimele erau racolate, erau preluate de alţi membri, care aveau rolul de a le organiza migraţia ilegală în EAU, prin Ucraina. La destinaţie, fetele erau preluate de alţi membri şi deposedate de acte. O parte dintre tinerele recrutate, fiind ameninţate şi influenţate psihologic, erau supuse exploatării sexuale şi pe teritoriul municipiul Chişinău.

Până acum, au fost identificate cel puţin şase victime, iar poliţia continuă investigaţiile în vederea identificării altor victime şi reţinerea tuturor complicilor. Pe acest caz au fost iniţiate 2 cauze penale pentru trafic de fiinţe umane, iar suspecta principală a fost arestată pentru 30 de zile.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite