Experienţa „foarte enormă” a noului preşedinte al TRM, pusă la îndoială. Consiliul de Observatori şi-a suspendat „decizia politică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul de Observatori a ales un nou preşedinte al TRM, dar şi-a  suspendat decizia FOTO Arhiva
Consiliul de Observatori a ales un nou preşedinte al TRM, dar şi-a  suspendat decizia FOTO Arhiva

Alegerea Olgăi Bordeianu în funcţia de preşedinte al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului compania „Teleradio-Moldova” este văzută ca un fapt surprinzător, un act de mare iresponsabilitate din partea Consiliului de Observatori (CO) al companiei, care are la bază criterii politice.

Directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente (API), Petru Macovei, consideră că, odată cu alegerea în funcţia de preşedinte al TRM a Olgăi Bordeianu, „se poate pune cruce definitiv pe reforma audiovizualului public care şi aşa era tergiversată de foarte mult timp”.

Acuzată de plagiat şi fals în CV. 

CO îşi suspendă decizia

La o zi după desemnarea sa în calitate de preşedinte al TRM, în şedinţa CO de joi, 4 iunie, Olga Bordeianu a fost acuzată că anumite pasaje din proiectul său de intenţie ar fi fost plagiate. De asemenea, fostul candidat la funcţia de directorul al televiziunii publice, jurnalistul Vitalie Cojocari, a publicat pe blogul său că Olga Bordeianu şi-ar fi falsificat CV-ul, menţionând eronat faptul că ar fi făcut şcoala americană New York Film Academy. Cojocari a primit un răspuns de la instituţia americană prin care aceasta ar confirma faptul că numele Olgăi Bordeianu nu figurează în arhiva New York Film Academy.

Aceste informaţii i-au făcut pe membrii CO să-şi suspende vineri dimineaţa decizia de desemnare a noului preşedinte al TRM. Ei urmează să verifice informaţiile privind falsul din CV şi acuzaţiile de plagiat din proiectul de intenţie.  „Dacă se demonstrează că datele doamnei Bordeianu sunt eronate, atunci vom organiza un alt concurs. Până atunci, există prezumţia de nevinovăţie”, a afirmat Ludmila Vasilache, preşedintele CO.

Aceştia s-au întrunit astăzi pentru a desemna noul director al Radioului Naţional. (UPDATE: Consiliul de Observatori nu a reuşit să aleagă vineri, 5 iunie, directorul Radio Moldova. Niciunul dintre candidaţii care au participat la concurs nu a reuşit să întrunească numărul necesar de voturi. Preşedintele CO, Ludmila Vasilache, a declarat că va fi organizat un nou concurs pentru funcţia vacantă de director Radio Moldova).

Deocamdată, Olga Bordeianu nu a comentat acuzaţiile, având telefonul închis.

Pentru candidatura Olgăi Bordeianu au votat cinci membri ai Consiliului de Observatori (Ludmila Vasilache, Stela Nistor, Doina Deleu, Larisa Călugăru şi Petru Grozavu). Pentru candidatura lui Ion Terguţă au votat doi membri ai CO - Lilia Gurez şi Vitalie Ţapeş. 

Olga Bordeianu

Votul, influenţat politic

„Sunt foarte mirat de această alegere a Consiliului de Observatori pentru că, în primul rând, Olga Bordeianu este o persoană care nu are experienţă relevantă în domeniu. A lucrat la viaţa ei în posturile de televiziune ruseşti şi are ceva cu companiile de telefonie mobilă, dar nu are nicio experienţă relevantă într-o televiziune publică. Astfel, nu înţeleg cum o va conduce. În al doilea rând, proiectul ei de intenţie este foarte slab. Acolo nu există nimic concret, ci doar nişte idei generale. În al treilea rând, eu cred că votul a fost influenţat politic judecând după cine sunt cei cinci care au votat-o pe Olga Bordeianu în funcţia asta. Unii dintre ei au fost promovaţi de Partidul Democrat şi intuiesc că există o influenţă foarte mare a PD în alegerea anume a Olgăi Bordeianu”, a declarat Petru Macovei.

Votul decisiv, „no comment”

Directorul API crede că favoritul scrutinului pentru funcţia de preşedinte al TRM trebuia să fie jurnalistul Ion Terguţă, deoarece acesta avea un proiect de intenţie foarte bun şi are o gândire de manager, ceea ce lipseşte foarte mult companiei. Macovei a adăugat că această alegere este o dovadă în plus că, indiferent de cât bun şi de performant ar fi un candidat, acesta este ignorat dacă nu are acoperire politică. Tot el s-a arătat surprins mai ales de votul lui Petru Grozavu, care a fost şi cel decisiv. „Votul domnului Grozavu este din categoria «no comment». Nu înţeleg lucrul ăsta, aş prefera să vedem şi opinia dânsului, pentru că, din câte înţeleg, CV-ul ăsta absolut descalificant al Olgăi Bordeianu nu avea cum să-l convingă pe Petru Grozavu să voteze aşa cum a votat. Îmi pare rău pentru votul lui şi, în general, îmi pare rău pentru acest Consiliu. Eu cred că prin votul ăsta s-a cam descalificat întreg Consiliul de Observatori”, a conchis directorul executiv API.

Terguţă e cel mai bun, dar Bordeianu primeşte votul

Precizăm că, în timpul audierilor proiectelor de intenţie, Petru Grozavu s-a arătat surprins de candidatura Olgăi Bordeianu, precizând că „sunteţi foarte puţin prezentă în spaţiul public. Eu am încercat să aflu mai multe despre dumneavoastră. Voiam să vă întreb cine v-a sugerat să candidaţi pentru preşedinţia TRM?”. Întrebat de Adevărul Moldova ce, totuşi, l-a convins să o voteze în fruntea companiei publice, Petru Grozavu şi-a justificat alegerea făcută prin faptul că, de data aceasta, era absolut necesară desemnarea preşedintelui „Teleradio-Moldova”, deoarece interimatul pentru această funcţie dura de prea mult timp. Totodată, el a precizat că a votat-o pe Bordeianu, chiar dacă a considerat candidatura lui Terguţă ca fiind cea mai bună, deoarece colegii săi nu ar fi putut fi convinşi să voteze pentru acesta.

Experienţa „foarte enormă” a Olgăi Bordeianu

La scurt timp după desemnare, reporterul Adevărul Moldova a întrebat-o pe Olga Bordeianu care au fost criteriile în baza cărora consideră că a fost desemnată câştigătoare de către Consiliul de Observatori. „În primul rând, a fost vorba de criteriul apolitic (...) Am o experienţă foarte enormă, sper să o aduc în ţară şi sper să o pot implementa în cadrul TRM şi în cadrul radioului naţional”, a răspuns aceasta.

Bordeianu a mai menţionat că primele acţiuni pe care le va întreprinde în calitatea sa de preşedinte al IPNA vor fi o întâlnire cu persoana responsabilă de personalul din TRM, o analiză a rapoartelor făcute până acum în interiorul companiei şi crearea unei strategii pe care urmează să o anunţe public.

Olga Bordeianu a adăugat că în cazul în care nu-şi va realiza nici unul din obiectivele menţionate, îşi va da demisia.

O persoană fără experienţă va gestiona un buget de 100 de milioane de lei

Ion Terguta

Jurnalistul Ion Terguţă, care a fost votat de doi membri ai CO, nu înţelege raţionamentul votului de joi. „Decizia CO nu garantează capacitatea noului preşedinte de a gestiona resursele financiare ale companiei şi politica editorială a acesteia. Din CV-ul ei nu reiese că a gestionat cândva un buget, iar pe mâna ei s-au dat acum peste 100 de milioane de lei. Noul preşedinte pur şi simplu nu are experienţa gestionării unei sume de bani”, ne-a spus Terguţă. El s-a arătat surprins de votul membrilor CO, mai ales după ce aceştia „s-au plâns timp de trei ore că s-au cheltuit aiurea mijloacele financiare ale companiei, ca după asta să-şi dea votul unei persoane care n-are absolut nicio experinţă în acest domeniu”.

„Singura mea ambiţie a fost ca să-mi propun oferta pentru reformarea acestei companii. Mai mult nu pot face nimic. Mie îmi pare rău de compania asta”, constată Ion Terguţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite