CFM a sistat activitatea curselor feroviare locale pentru tot parcursul zilei de duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunţă că a sistat activitatea tuturor curselor locale din ziua de dumunică, 14 mai. Conducerea întreprinderii afirmă că luarea acestei decizii ar fi fost provocată de ploile abundente din noaptea dintre 13-14 mai.

„Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile, a ploilor abundente din această seară, penru evitarea oricăror riscuri şi asigurarea securităţii pasagerilor, administraţia CFM a luat decizia de a sista cursele feroviare locale pentru tot parcursul zilei de duminică”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Potrivit datelor preliminare oferite de Departamentul Situaţii Excepţionale, în urma ploilor au fost afectate localităţi din raioanele Anenii Noi, Cimişlia, Ialoveni dar şi municipiul Chişinău. Angajaţii Serviciului Situaţii Excepţionale au fost dislocaţi în trei sectoare de lucru pentru a pompa apele din gospodării şi a evacua oamenii din mijloacele de transport blocate. 

În total pe parcursul serii şi nopţii pompierii au pompat apa din 44 de gospodării, fiind antrenate 8 motopompe. Mai mult, salvatorii au evacuat zeci de persoane din mijloacele de transport blocate în şuvoaiele de apă. În localitatea Puhoi a raionului Ialoveni nu au fost înregistrate gospodării afectate de apă. 

Conform informaţiei, în seara zilei de ieri în unele zone centrale au căzut peste 43 l/m 2 , fapt ce reprezintă 88% din norma pentru luna mai. Diguri şi baraje deteriorate pe cursurile râurilor şi bazinelor acvatice nu au fost înregistrate.  

Către ora 7.00, fără curent electric rămâneau parţial 8 localităţi din 5 raioane ale ţării. Fără energie sunt sate din raioanele Nisporeni, Străşeni, Anenii Noi, Căuşeni, Traclia şi UTA Găgăuzia. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite