Au spart o locuinţă, iar cu banii furaţi şi-au luat un BMW. Trei tineri, reţinuţi de către poliţiştii din Floreşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO politia.md
FOTO politia.md

Trei tineri din raionul Ocniţa şi oraşul Floreşti cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani sunt cercetaţi penal pentru furt în proporţii deosebit de mari.

La 23 ianuarie curent, poliţiştii din Floreşti au fost sesizaţi despre comiterea unei infracţiuni de furt. Victima a spus poliţiştilor că  persoane necunoscute au pătruns în locuinţă în timp ce se afla la serviciu, de unde au sustras bijuterii din aur şi mijloace financiare, cauzând un prejudiciu de circa 460 mii lei.

Ca urmare a acţiunilor întreprinse de ofiţerii de investigaţii şi de urmărire penală, suspecţii au fost identificaţi. 

Obiectele din aur au fost recuperate, iar cu banii furaţi unul dintre suspecţi şi-a achiziţionat un automobil de model BMW.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art.186, Cod Penal al RM. 

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi bărbaţii riscă de la 7 la 12 ani de închisoare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite