15 de zile de arest pentru vicedirectorul Administraţiei Penitenciarelor, Serghei Demcenco

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serghei Demcenco
Serghei Demcenco

Directorul adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco, urmează să petreacă următoarele 15 de zile în arest preventiv. Hotărârea a fost emisă miercuri, 17 februarie, de Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, care a admis parţial demersul procurorilor, transmite IPN.

Directorul adjunct al ANP a fost reţinut luni, 15 februarie. Acesta este bănuit de abuz de serviciu în interesul unei organizaţii criminale. 

Potrivit legii penale, astfel de infracţiuni se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Amintim că, pe 12 februarie, Poliţia a anunţat că 12 persoane sunt suspectate de comiterea unui şir de escrocherii prin însuşirea banilor de pe cardurile bancare ale cetăţenilor. Doi dintre suspecţi, presupuşi organizatori, îşi ispăşesc pedepsele în locurile de detenţie, iar un alt suspect deţine funcţie de conducere în unul din penitenciarele din Republica Moldova. 

Direcţia de Poliţie Chişinău menţionează că, pe parcursul anului 2020 şi până în prezent, suspecţii ar fi însuşit de pe cardurile bancare ale cetăţenilor bani în sumă totală de 701,9 mii lei, fiind stabilite până acum 150 de cazuri. O parte din mijloacele financiare însuşite erau îndreptate pentru dezvoltarea şi menţinerea grupului criminal.

Suspecţii au vârstele cuprinse între 20 şi 45 ani, fiind originari din diferite raioane ale R. Moldova. Toţi au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore, fiind plasaţi în izolator. Conform legislaţiei, aceştia riscă până la opt ani de închisoare.

Administraţia Naţională a penitenciarelor nu a venit deocamdată cu o reacţie la cazul comunicat de poliţie.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite