Premiu pentru femeile liberale din judeţ. Motivul - au câştigat cele mai multe mandate de consilier municipal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gala a avut loc sâmbătă la Bucureşti FOTO PNL
Gala a avut loc sâmbătă la Bucureşti FOTO PNL

Organizaţia Femeilor Liberale din Sălaj a fost premiată, în weekend, la Bucureşti, unde a avut loc ediţia 2013 a Galei Femeilor Liberale, un eveniment în care sunt evidenţiate filialele merituoase şi sunt premiate organizaţiile care au promovat femei în calitate de alese locale şi parlamentare.

Dacă la capitolul promovării femeilor în Parlament, organizaţia din Sălaj nu prea are merite, neavând nici măcar candidaţi la alegerile parlamentare, femeile liberale din Sălaj excelează, se pare, la promovarea unor semene de-ale lor în consiliile locale. Organizaţia a fost premiată, astfel,  în cadrul galei ca fiind organizaţia judeţeană cu cele mai multe doamne care deţin funcţia de consilier municipal. Este vorba despre cele patru doamne liberale din Consiliul Local Municipal Zalău: Monica Băgărean, Rodica Mureşan, Rodica Pop Seling şi Mariana Crişan. “Am fost onorată să primesc această distincţie în numele femeilor liberale din Zalău şi din Sălaj. Premiul acordat de OFL vine şi ca o confirmare a faptului că femeile din Sălaj se bucură de aprecierea colegilor de partid. Dacă alte partide excelează în teoretizări ale nevoii egalităţii de gen, PNL Sălaj pune acest principiu în practică. Mulţumesc tuturor colegelor care s-au implicat în activitatea OFL Sălaj şi domnilor colegi care ne consideră parteneri egali în activitatea şi reprezentarea partidului în judeţul Sălaj”, spune Rodica Pop Seling, preşedintele OFL Sălaj.


Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei, la gala de la Bucureşti au participat, alături de doamnele care au reprezentant organizaţiile OFL din toată ţara, şi mulţi lideri ai PNL: Crin Antonescu, preşedinte PNL, Norica Nicolai, vicepreşedinte PNL, Varujan Vosganian, Eugen Nicolăescu, Adina Vălean, Viorica şi Mircea Ionescu Quintus. Din partea organizaţiei din judeţul nostru au participat sase reprezentante, delegaţia fiind condusă de Rodica Pop Seling (foto dreapta), preşedintele OFL Sălaj.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite