Ce a fost şi ce a ajuns industria Sălajului. Doi dintre coloşii comunişti, salvaţi de capitaliştii străini

Armatura era, pe vremuri, cea mai mare fabrică din Sălaj FOTO Adevărul

Marea industrie a Sălajului, edificată cu precădere la Zalău în perioada comunistă, a picat, în mare parte, examenul privatizării post-decembriste. Doar două dintre fabricile de pe platforma industrială a Zalăului pot fi considerate afaceri de succes, iar acest lucru este datorat exclusiv unor investitori străini.

După al doilea război mondial, Zalăul, un mic târg de provincie, a devenit parte a amplului proces de industrializare ce a marcat România socialistă. Au fost dezvoltate la Zalău industrii, unele fără nicio legătură cu potenţialul zonei, doar pentru că trebuia ca şi aici să existe activitate industrială. Aşa a luat fiinţă atunci "Fabrica de anvelope", actuala Silvania Michelin, care folosea ca materie primă cauciuc adus din import pe ccale navală (iar Zalău, cu certitudine, nu este port!). Au mai fost înfiinţate “Întreprinderea de prelucrare a lemnului” - Stejarul , “Întreprinderea de produse ceramice” - Cemacon, “Întreprinderea de Conductori Electrici Emailaţi“ - actuala Cuprom, "Întreprinderea de Ţevi" - actuala TenarisSilcotub, “Filatura de Bumbac”, precum şi altele. 

Declinul unui colos: Armătura

Cea mai mare era, de departe, Intreprinderea de Armături Industriale din Fontă şi Oţel (IAIFO), înfiinţată în anul 1969, specializată în proiectarea, fabricarea şi comercializarea unei game largi de armături industriale din fontă şi oţel şi de supape de siguranţă cu arc. Liderul sindical Vasile Pop îşi aminteşte că în vremurile de vârf ale Armăturii, din 1990, fabrica avea 7.200 de angajaţi, iar următoarea intreprindere din Zalău, ca şi mărime, Fabrica de Ţevi, avea doar 4.500. Fabrica de Emailaţi avea cel mult 3.000 de angajaţi. Armătura avea comenzi din tot spaţiul CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), creat la iniţiativa URSS în 1949 ca organizaţie economică a statelor comuniste europene pentru a constitui un echivalent al Comunităţii Economice Europene, cu misiunea de a stimula comerţul dintre ţările din blocul comunist. Odată cu dispariţia CAER, s-au cam rărit şi comenzile pentru armăturile industriale de la Zalău, astfel că din 1991 a început, treptat, declinul. "S-a început cu plecările pe cale naturală, prin pensionare. Primele restructurări masive de personal au venit în 1997 şi în 1998, când au fost daţi afară, o dată, 1.100 de oameni, iar în altă etapă, 1.500", îşi aminteşte liderul sindical. Disponbilizările au continuat şi după aceea, direct proporţional cu scăderea comenzilor, astfel că, în 2004, când fabrica a fost preluată de Rompetrol, ea mai avea doar 1.250 de angajaţi. Cum nu a fost vorba, atunci, de o privatizare propriu-zisă, ci de o lichidare voluntară urmată de vânzare de active către Rompetrol, companie deţinută la acea vreme de Dinu Patriciu, lichidarea a impus disponibilizarea tuturor angajaţilor. O parte dintre ei au fost reangajaţi, ulterior, în fabrică, devenită acum Rominserv Valves IAIFO. Numărul maxim de angajaţi la care s-a ajuns după preluarea fabricii de către Rompetrol nu a fost, însă, niciodată, mai mare de 600. Pe lângă dispariţia pieţei asigurate de CAER, Armătura a fost afectată şi de actuala criză economică. "În 2009, când ne-a lovit criza, ca să ne salvăm locurile de muncă, am acceptat, la înţelegere cu conducerea, să lucrăm timp de mai multe luni doar patru zile pe săptămână, ceea ce însemna o reducere cu 20 la sută a salariului. Alternativa era să fie daţi afară alţi oameni", rememorează Vasile Pop. Acum, în fabrica de la Zalău mai lucrează 360 de persoane. Din trei secţii de turnătorie, câte funcţionau pe vremuri, acum mai merge doar una. Mai merg şi două secţii de prelucrare şi un atelier de forje. Adică aproximativ un sfert din ceea ce era, cândva, una dintre cele mai mari fabrici de armături din România.

Istoria declinului Cuprom 

Fabrica de Emailaţi, cunoscută astăzi ca şi Cuprom, este un alt exemplu de declin. Fiecare dintre proprietarii care s-au perindat pe la Elcond/Cuprom de la privatizarea sa de către Fondul Proprietăţii de Stat a bătut câte un cui în „sicriul” fabricii. Declinul a început cu indienii de la Allied Deals, o firmă din Marea Britanie ce a cumpărat 51 la sută din acţiunile fabricii de la Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) în 1999, pentru ca în scurt timp, printr-o majorare de capital, să ajungă la 94 la sută. Când în 2002 firma din Anglia, transformată între timp în RBG Resources, a început să aibă probleme financiare, pe fir a intrat un lichidator din Olanda, care a vândut Elcondul unei asocieri de firme cu sediul în Cipru. Noii proprietari au ales o firmă din Bucureşti, Nordexon Manufacturing SRL, pentru a le administra afacerile din România – adică fabrica din Zalău şi uzina „Phoenix” din Baia Mare. Printre acţionarii firmei din Bucureşti se numără şi cunoscutul om de afaceri Horea Şchiopu Simu, fost director de bancă şi actual milionar în euro, care ar fi coordonat, spun acţionarii, dispariţia Elcondului şi prăbuşirea producţiei de cupru de la Zalău. Mai exact, administratorii desemnaţi de proprietari –firma din Bucureşti condusă de Simu – au înfiinţat o nouă firmă, numită SC Cuprom SA, cu sediul în capitală. După cum se arată în plângerea penală adresată de acţionari Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, prin „inginerii” economice Elcondul a ajuns să fie dator vândut noului Cuprom, astfel încât în 2004 toate activele Elcondului au fost transferate Cupromului, în contul acelei datorii despre care acţionarii spun că nu a existat niciodată. În tot acest timp, peste 90 la sută dintre angajaţii societăţii au fost disponibilizaţi iar secţiile închise rând pe rând. De la aproximativ 2.200 de angajaţi, cât avea fabrica în vremurile ei bune, când era una dintre cele mai mari fabrici de profil din ţară şi unul dintre principalii stâlpi ai economiei judeţului, ea funcţionează acum, la cote de avarie, cu puţin peste 80 de lucrători. Dintre toate secţiile fabricii, una singura nu a fost încă oprită – cea de trefilare, şi aceasta funcţionând, potrivit liderului sindical Boros Stefan, în regim „stand by”. Anul trecut, în august, creditorii Cuprom au cerut falimentul societăţii. Tribunalul Bucureşti a admis, însă, cererea unuia dintre creditori şi a dispus anularea hotărârii Adunării Generale a Creditorilor. Până în 28 mai, aceştia trebuie să se întrunească din nou şi să reanalizeze situaţia societăţii. 

Exemplu de succes: TenarisSilcotub

Există, însă, şi un exemplu de succes în industria grea a Sălajului. Este vorba despre TenarisSilcotub, fosta Fabrică de Ţevi a Zalăului, care a ajuns nu numai cel mai important agent economic din judeţ, dar este şi unul dintre cei mai puternici producători de profil din lume. Compania Tenaris a ajuns la Zalău în 2004, când a preluat, printr-o tranzactie de 42 de milioane de dolari, Tubman International, compania care deţinea pachetul majoritar de acţiuni al Silcotub Zalău, producătorul local de ţevi. Din 2004 încoace, Tenaris a investit permanent la Zalău, creindu-şi noi capacităţi de producţie şi extinzându-şi gama de produse. În 2011, spre exemplu, exact în perioada în care Nokia pleca de la Cluj, Tenaris anunţa începerea investiţiei într-o nouă linie de producţie care ar urma să scoată ţevi energetice pentru centralele electrice pe gaz şi pe cărbune din întreaga lume. Valoarea investiţiei, finalizată în primăvara anului 2012, a fost de peste 50 de milioane de dolari, ea dând naştere, totodată, şi la 90 de locuri de muncă. În noiembrie 2013, compania a inaugurat, la Zalău, o altă unitate de producţie, parte a unei investiţii de 62 de milioane de dolari şi care a creat încă 66 de locuri de muncă. În total, în fabrica de la Zalău lucrează peste o mie de angajaţi, din oraş dar şi din ţări de pe toate continentele lumii.

Producătorul francez de anvelope Michelin are fabrică la Zalău

Fabrica de Avelope Zalău este, acum, Silvania Michelin, după ce grupul francez a cumpărat în 2001, de la Tofan Grup, unitatea. Michelin a construit, ulterior, de la zero, o fabrică de cord metalic. În prezent, la cele două unităţi din oraşul nostru lucrează aproximativ 1.500 de angajaţi. Anul trecut, compania a mai cumpărat, la marginea oraşului, cu 1.500.000 de euro, 199.140 de metri pătraţi de teren, în perspectiva realizării unei noi investiţii. Până acum nu a fost comunicată o dată a începerii lucrării.