A renunţat la management pentru o afacere cu tricouri pictate
0După ce a fost director de bancă şi director de marketing, Mihaela Cuceu a prins curaj să-şi urmeze pasiunea abia după ce a devenit mamă pentru a doua oară. Cu ajutorul pensulei şi al vopselelor, ea transformă orice articol vestimentar într-unul special şi cu personalitate.
De când se ştie, Mihaela Cuceu (37 de ani) a îndrăgit arta şi în special pictura. Copil fiind, avea aspiraţii mari şi se visa un designer de succes, însă un eşec suferit la momentul admiterii la Liceul de Artă a determinat-o să pună pensula în cui şi să-şi croiască un alt drum în viaţă. A cochetat o vreme cu modellingul, a urmat o facultate în domeniul informaticii şi a lucrat, printre altele, ca director de bancă, iar mai apoi, ca director de marketing al unei companii de bricolaj.
Viaţa ei a luat o altă turnură în urmă cu aproape trei ani, când şi-a răsfoit blocurile de desen din copilărie. „Uitându-mă peste ele, m-a cuprins acel fior al dragostei de odinioară şi m-am lăsat pradă sentimentelor, aşa că am scos de la naftalină tot arsenalul de desen şi pictură şi am început să creez. Am avut unele emoţii la început, însă mi-au ieşit nişte lucruri deosebite. Uitasem cât de plăcut este acel amalgam de sentimente pe care le trăieşti când iubeşti ceea ce faci, emoţii din cele mai constructive amestecate cu exaltarea lucrului bine făcut, iar la final, explozia de fericire binemeritată“, povesteşte Mihaela Cuceu, zălăuancă prin adopţie.
De aici până la ideea unei mici afaceri prin care să-şi exploateze talentul nu a fost decât un pas. Mai întâi a tatonat terenul, testând materiale, căutând furnizori, după care a trecut la partea de creaţie. Aşa a luat naştere „Be unique by Mihaela Cuceu“, un mic business cu produse vestimentare pictate manual şi promovate prin intermediul unui magazin virtual deschis pe Breslo, cea mai mare comunitate de handmade din România.
Comenzi numeroase de produse unicat
Primele comenzi nu au întârziat să apară. „La doar două săptămâni după ce am intrat pe piaţa handmade din România, am fost invitată de către cei de la Romexpo să particip ca partener la Expoziţia internaţională de textile, cu un atelier de pictură, fapt ce mi-a confirmat că eram pe drumul cel bun: pasiunea mea se transforma încet în afacerea mea“, ne spune artista. Mărturiseşte că a ales pictura pe haine din dorinţa de a le oferi clienţilor săi obiecte vestimentare unicat: „Mie îmi place să port lucruri unicat. Nu sunt singura, dovadă fiind numeroasele comezi pe care le primesc, dar şi numărul tot mai mare de creatori handmade de succes din ţara noastră“.
Şi pentru că fiecare produs care poartă amprenta „Be unique“ este personalizat, artizanul lucrează doar pe bază de comandă – fie pe Breslo, fie pe pagina de Facebook – adaptându-se pretenţiilor şi profilului clientului. Din atelierul său de creaţii unicat ies produse care mai de care mai colorate, mai vesele şi mai frumoase, de la colecţii dedicate viitorilor miri sau concepute special pentru sărbători, la seturi aniversare, tricouri cu portrete pictate manual şi chiar accesorii îndrăzneţe.
Încurajată de succesul de care s-au bucurat obiectele vestimentare atinse de pensula ei, în 2015 a decis să diversifice gama produselor, astfel că şi-a adăugat în portofoliu tablouri pe pânză ori sticlă, seturi de porţelan, dar şi accesorii precum genţi ori încălţăminte, toate pictate cu minuţiozitate şi precizie pentru a fi transformate în modele unicat.
De la personaje din desene, la portrete de familie
Perfecţionistă din fire, Mihaela se axează pe calitate, şi nu pe cantitate, motiv pentru care pune un foarte mare accent chiar şi pe modul de prezentare a produselor, acestea fiind ambalante elegant şi legate cu fundiţe delicate, asortate. „Tratez special fiecare comandă în parte, pentru că îmi doresc ca fiecare lucrare să fie unică, asemenea oamenilor care o solicită, să le încânte sufletul, să le fie folositor şi drag. Satisfacţia mea deplină este să văd fericirea clienţilor mei purtându-mi creaţiile în momente speciale din viaţa lor, cum ar fi nunta, botezul ori diverse aniversări.“
Pentru a fi sigură că rezultatul va depăşi orice aşteptare a clientului, artista ia pensula în mână abia după ce a stabilit fiecare detaliu al viitoarei lucrări: „Pictura în sine nu îmi dă atâtea emoţii pe cât o face ideea de a înţelege exact ce doreşte clientul meu. Cei mai mulţi nu ştiu exact ce vor şi, pentru a ajunge să spună «wow, aşa da», e nevoie de discuţii lungi, în care să lămurim detaliile în cel mai mic amănunt. Urmează una sau mai multe simulări, la care clientul poate veni cu sugestii, astfel încât în momentul în care va primi lucrarea, produsul final, să fie pe deplin mulţumit“.
Petrece ore întregi mânuind pensula cu înaltă precizie şi măiestrie şi retuşând detaliile cu multă migală, pentru a transforma un banal tricou într-o piesă vestimentară specială, pe care apar portrete de bebeluşi, picturi reprezentând întreaga familie sau chiar animalele de companie, tematici de Crăciun şi de Paşte, diverse personaje de desene animate sau celebrităţi. Pentru personalizarea obiectelor vestimentare, foloseşte vopsele de cea mai bună calitate, rezistente la apă. Creaţiile ei pot fi spălate fie manual, fie în maşina de spălat rufe la programul delicat, la o temperatură de 30-40 de grade, neapărat întoarse pe dos. Tot pe dos se şi calcă.
A pictat aproape 2.000 de tricouri
Preţul unui tricou pictat personalizat începe de la 100 de lei şi poate ajunge la 300 de lei, în funcţie de complexitatea şi dimensiunea picturii pe care trebuie să o execute. În cazul unui set de tricouri mamă-fiică, varianta de bază este 250 de lei, iar cea accesorizată cu dantelă şi perle cu cultură aplicate manual depăşeşte 400 de lei. „Preţul îl fac întotdeauna împreună cu clientul; în funcţie de bugetul pe care îl are la dispoziţie îi pot propune un model“, explică Mihaela Cuceu.
Până acum, din mâinile ei talentate au ieşit aproape 2.000 de tricouri pictate, purtate nu doar de clienţi din ţară, ci şi din Italia, Franţa, Anglia, Spania, Germania, Canada şi din Statele Unite ale Americii.
Planurile de viitor ale talentatei întreprinzătoare cuprind dezvoltarea liniei de pictură pe obiecte decorative din sticlă şi porţelan, dar şi pe accesorii precum genţi şi încălţăminte. Mai mult decât atât, este hotărâtă să îşi urmeze visul din copilărie: de a se perfecţiona în domeniul designului vestimentar. Iar pentru a putea face faţă tuturor provocărilor, are în plan şi deschiderea unui atelier de creaţie complet, cu mai multe mâini dibace ca ajutoare.
Vă mai recomandăm: