Vaslui: Goană nebună pentru un loc la grădiniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înscrierile se pot face, oficial, până în luna septembrie, însă la această oră mai sunt câteva zeci de locuri disponibile doar la grădiniţele cu program normal.

Cătălina Afrăsinei este una dintre mămicile care încă speră ca va reuşi să-şi ducă, din toamnă, copilul la grădiniţă. Ea a făcut o cerere de înscriere încă din luna mai, iar acum aşteaptă să se elibereze un loc la Grădiniţa nr. 15 „Dumbrava Minunată“.

„Mi-am depus dosarul din luna mai, dar a mai durat un pic până am reuşit să strâng toate actele. Mi-au primit dosarul, dar fără să mi se garanteze că îmi vor primi copilul în toamnă. Locurile sunt ocupate peste capacitatea maximă“, ne-a spus Cătălina Afrăsinei. 

Părinţii s-au grăbit

Şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui spun că şi părinţii au partea lor de vină pentru problemele care se creează an de an la înscrierea copiilor la grădiniţe. „Am avut părinţi care au depus cereri la câtre trei-patru grădiniţe, de aici şi deficitul“, a explicat Mihaela Cososchi, reprezentanta IŞJ Vaslui.

În ciuda numărului mare de copii înscrişi, dar şi a supraaglomerării grădiniţelor, conducerea IŞJ dă asigurări că se vor găsi soluţii astfel încât toţi copiii să fie acceptaţi. „Dacă va fi nevoie, vom suplimenta numărul locurilor în grupe, dar nu mai mult de 30“, a explicat Cososchi.

 Pe de altă parte, părinţii care au vrut să le asigure micuţilor un loc, nu au aşteptat deschiderea oficială a „sezonului înscrierilor“. „Locurile s-au ocupat din luna mai. Am avut părinţi care au venit încă din toamnă să depună cereri şi chiar unele mămici însărcinate care voiau să-şi asigure din timp un loc la grădiniţă“, a spus Elena Băetu, directorul Grădiniţei nr. 15 „Dumbrava Minunată“ Vaslui.

Ea a menţionat că, deşi grupele trebuie să aibă maxim 20 de copii, până acum au fost acceptate 65 de cereri, iar alte 10 se află în aşteptare. „Este greu pentru toată lumea, atât pentru copii, cât şi pentru educatoare. Nu vom închide uşa nimănui. Toţi trebuie să aibă acces la educaţie“, a încheiat Băetu.

Potrivit statisticilor inspectoratului, „bătaia“ se dă pe programul de după-amiază. „Cel mai mare număr de cereri este la grădiniţele cu program prelungit, în timp ce la cele cu program normal nu sunt probleme“, a precizat Mihaela Cososchi.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite