Un tir încărcat cu floarea soarelui s-a răsturnat pe Drumului European 581. Tone de seminţe împrăştiate pe şosea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tir încărcat cu floarea-soarelui s-a răsturnat vineri după amiază pe Drumul European 581, blocând circulaţia în zona localităţii Creţeşti.

 Autovehiculul s-a răsturnat de-a latul drumului, astfel că poliţiştii rutieri au deviat circulaţia în zonă, auturismele care circule spre/dinspre Huşi fiind dirijate pe ruta ocolitoare, prin localitatea Creţeşti. În cazul autovehiculelor de mare tonaj, circulaţia este blocată. 

Din primele cercetări desfăşurate de poliţişti, la faţa locului, s-a stabilit că şoferul autotrenului, un tânăr de 21 ani, din Brăila, la ieşirea dintr-o curbă şi în condiţiile unui carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă. Aproape înreaga încărcătură cu floarea soarelui s-a răsturnat pe şosea.

”La faţa locului se fac cercetări pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, iar poliţiştii rutieri dirijează traficul. Un echipaj de la Ambulanţă acordă primul ajutor conducătorului auto.”, a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite