FOTO Ionuţ Bîgea de la „Vocea României”, voluntar în lupta de conştientizare a autismului
0Fiul de preot din Bârlad, care a ajuns cunoscut în toată ţara datorită evoluţiei sale la „Vocea României”, s-a aliat joi, 2 aprilie, unei campanii umanitare de conştientizare a autismului
Ionuţ Bîgea, bârlădeanul care a făcut spectacol pe scena de la "Vocea României" în septembrie 2014, alături de câţiva elevi ai Şcolii de canto “Soul Music Art” din Bârlad, a participat astăzi la o activitate stradală organizată de fundaţia americană Cristi's Outreach, filiala Bârlad. Alături de ei au fost voluntari în lupta pentru conştientizarea autismului zeci de copii de la mai multe şcoli din oraş, liceeni, dar şi oameni simpli.
Evenimentul a avut loc la ora 15.00, la foişorul din Grădina Publică şi a stâns aproximativ 200 de participanţi. Organizatorii au invitat cântăreţi şi trupe de dans, elevi de la mai multe şcoli şi simpli trecători, în ideea de a atrage un public cât mai numeros, astfel încât mesajul lor să se facă cât mai bine auzit. Participanţii au purtat pancarte cu mesaje sugestive, au fost împărţite baloane albastre ca simbol al luptei de conştientizare a autismului.
Evenimentul care se anunţa a fi unul de anvergură s-a terminat cu un fiasco din cauza lipsei de suport din partea Primăriei Bârlad. Municipalitatea a promis că va asigura sonorizarea pentru ca spectacolul în aer liber să poată avea loc. Din păcate echipamentele trimise au dat rateuri, fără posibilitatea de a reda muzica de pe un stick sau un CD.
Copilaşii veniţi să danseze şi-au făcut numărul fără sonorizare, încurajaţi doar de aplauzele celor aflaţi pe margine. Tot din caza sonorizării, mai exact a lipsei acesteia, Ionuţ Bîgea şi copiii aduşi de el pentru a încânta publicul cu vocea lor, nu au mai putut să susţină momentul artistic.
"Solidaritate faţă de cauza copiilor cu autism! Mulţumim trupelor de dans Splendid şi Bimbo - coordonator coregraf Monica Moraru, elevilor de la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, corului „Voces Moldaviae”, elevilor de la Colegiul Tehnic „Al.I. Cuza”, elevilor de la Şcoala Generală nr. 3 „Petru Rareş”, elevilor de la Şcoala nr. 9 „Manolache Costache Epureanu”, fetelor de la Şcoala particulară de canto „Soul Music Art” sub îndrumarea Dlui. Ionuţ Bîgea. Vă mulţumim din suflet!", a spus Nicolata Caravelea, preşedintele fundaţiei.
Pe 2 aprilie este marcată Ziua Internaţională de conştientizare a autismului, o boală care, potrivit celor mai recente statistici, afectează unul din 86 nou-născuţi.