Cum a reuşit un hoţ să evadeze din arest ziua în amiaza mare. Trei complici ai infractorului au fost achitaţi după 6 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 36 de ani din judeţul Vaslui, care a evadat în 2012 din arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, a fost condamnat de judecători. Alte trei persoane complice au fost achitate.

Magistraţii Judecătoriei Bacău au dispus condamnarea vasluianului Petruţ Feraru după nu mai puţin de şase ani de la comiterea faptei. Bărbatul de 36 de ani şi-a recunoscut faptele în faţa instanţei, fiind judecat prin procedura simplificată a acordului de recunoaştere. Dintre cei cinci inculpaţi trimişi în judecată în acest caz, doar doi au fost condamnaţi, alţi trei fiind achitaţi de instanţă. Astfel, judecătorii au dispus condamnarea lui Petruţ Feraru la un an de închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de evadare. Aceeaşi pedeapsă a fost aplicată şi colegului de celulă, Ariton Andrei, găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de înlesnire a evadării.

Instanţa a dispus achitarea inculpatului Constantin Cioroabă, la rându-i coleg de celulă cu evadatul, pe motiv că procurorii nu au administrat suficiente probe din care să reiasă că acest inculpat ar fi forţat grilajul pentru a inlesni evadarea lui Feraru. De asemenea, au fost achitate şi concubina evadatului şi mama concubinei, acuzate de favorizarea infractorului. În cazul lor, judecătorii au invocat prevederile articolului 269 alin (3) din Noul Cod de P Procedură Penală, potrivit căruia ”favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte”. Cele două femei îşi recunoscuseră faptele reţinute în sarcina lor şi au solicitat judecarea prin procedura simplificată a acordului de recunoaştere.

Cum a fost posibilă evadarea ziua în amiaza mare

În iulie 2012, Petruţ Feraru se afla în Arestul IPJ Bacău fiind cercetat într-un dosar de furt. Pe 24 iulie 2012 a reuşit să evadeze din arestul poliţiei la ora 14.25. Cercetările au scos la iveală mai multe deficienţe în acest caz: zona de plimbare a arestului deşi era prevăzute cu grilaje nu era prevăzută cu camere de supraveghere, iar poliţiştii care îi monitorizau pe vizor în timpul petrecut la ”plimbător” nu aveau vizibilitate asupra întregului spaţiu. Ulterior, reprezentanţii IPJ Bacau au precizat că toate aceste deficienţe au fost remediate.

Vasluianul Petruţ Feraru, după arestarea preventivă în dosarul de furt, a fost repartizat în camera 5 a Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv, împreună cu alte două persoane private de libertate. În camera 7 a aceluiaşi centru au fost repartizaţi, în stare de arest preventiv, alte trei persoane printre care şi inculpaţii Andrei Ariton şi Constantin Cioroabă. Întrucât camerele de detenţie 5 şi 7 aveau acces la o baie comună, persoanele deţinute în cele două camere puteau lua legătura între ele.

”În perioada 13.07-24.07.2012, persoanele private de libertate aflate în camerele 5 şi 7 ale Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv au fost scoase la programul de plimbare în fiecare zi lucrătoare în spaţiul special amenajat în acest sens în cadrul Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Bacău, aspect care a facilitat crearea unor relaţii de prietenie şi chiar purtarea unor discuţii legate de o eventuală evadare din Centrul mai sus menţionat”, au precizat anchetatorii

Mai mulţi martori din dosar, persoane arestate preventiv, ca de altfel şi Petruţ Feraru, au declarat procurorilor că îşi făceau planuri pentru a evada din arest, prin forţarea plasei care acoperea curtea de plimbare, aceştia dorind să profite şi de faptul că în timpul efectuării programului de plimbare erau supravegheaţi  de câte un lucrător al Centrului, doar prin vizeta şi vizorul uşii de a cces de la camera de plimbare, spaţiul destinat exercitării dreptului la plimbare neavând montate  camere de supraveghere. 

Potrivit anchetatorilor, Andrei Ariton a început să pună în practică planul de evadare, iar  pe parcursul mai multor zile, în timp ce era scos împreună cu celelalte persoane arestate la programul de plimbare, acesta a forţat plasa de sârmă care acoperea perimetrul spaţului de plimbare până când aceasta a cedat în punctele de sudură. 

Soacra şi concubina, achitate deşi l-au ascuns evadatul

Între timp, cu ocazia unei vizite efectuate lui Petru Feraru la Centrul de reţinere, concubina şi mama cestuia au aflat despre intenţiilebărbatului de a evada din arest.

”Pe 24 iulie 2012, după ce au luat masa de prânz, arestaţii din camerele 5 şi 7 ale Centrului de Reţinere au fost din scoşi din nou în curtea pentru plimbare. Cu acea ocazie, inculpatul Ariton Andrei, sprijinit de inculpatul Constantin Cioroabă, s-a căţărat până la plasa metalică ce acoperea perimetrul de plimbare, a tras cu ambele mâini de aceasta, până când a îndoit-o şi a creat un spaţiu suficient pentru ca inculpatul Feraru Petruţ să poată evada. Ajutat astfel de inculpatul Ariton Andrei şi inculpatul Constantin Cioroabă a ieşit prin spaţiul creat în plasa din sârmă care acoperea curtea pentru plimbare,  părăsind totodată şi curtea Centrului”, au explicat procurorii în rechizitoriul

Ulterior, evadatul s-a deplasat în zona gării din Bacău, de unde a luat un taximetru. Utilizând telefonului mobil al şoferului taximetrului, Feraru a sunat-o pe concubina sa căreia i-a solicitat să vină în apropierea magazinului Sellgros din Bacău, pentru a se întâlni cu el.

Ajuns în locaţia stabilită, evadatul s-a întâlnit cu concubina şi mama cesteia, iar cele două s-au oferit să îl ajute pentru a nu fi găsit de poliţişti, luând astfel decizia de a-l ascunde la locuinţa unei mătuşe din satul Lespezi. Aceasta din urmă a refuzat să-l primească, astfel că evadatul a rămas cu concubina la marginea unei păduri din apropierea satului, după care s-au ascuns într-un imobil nelocuit aflat lângă un magazin sătesc.

Au ţinut legătura telefonic cu mama concubinei şi astfel poliţiştii au reuşit să-i localizeze după doar o zi. Decizia Judecătoriei Bacău de a-i achita pe cei trei inculpaţi care şi-au adus aportul la evadare, i-a nemulţumit pe procurori, care au atacat sentinţa.

Dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Bacău, unde urmează a se pronunţa sentinţa definitivă, după judecarea căii de atac.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite