Yoghinii MISA se adună la Băile Herculane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yoghinii pe Platoul Coronini din Băile Herculane FOTO Corina Macavei
Yoghinii pe Platoul Coronini din Băile Herculane FOTO Corina Macavei

Ca în fiecare primăvară, peste 4000 de adepţi ai Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut, dar şi din multe state europene, vin la Băile Herculane pentru a participa la un simpozion internaţional de yoga.

Adepţii MISA vin şi în acest an în număr mare în staţiunea de pe Valea Cernei, motiv de bucurie pentru operatorii de turism, care încep sezonul cu un grad de ocupare de sută la sută şi un profit pe măsură. Organizatorii Taberei Internaţionale de Yoga au rezervat 4.000 de locuri în hotelurile şi pensiunile din Herculane pentru o perioadă de zece zile. Cum spiralele adepţilor lui Gregorian Bivolaru se suprapun cu minivacanţa de 1 mai, staţiunea de pe Cerna este mai aglomerată ca oricând în aceste zile în care şi vremea ţine cu operatorii de turism şi comercianţii de ocazie.

Yoghinii încep să vină din data de 24 aprilie la Băile Herculane şi vor pleca abia după 6 mai. Toată lumea îi aşteaptă pe yoghini: localnicii, comercianţii, apicultorii din zonă. Şi hotelierii îi aşteaptă cu braţele deschise pe yoghini. Sunt câteva mii, care vor da fiecare între 50 şi 250 de lei pentru o noapte de cazare. În centrul vechi al oraşului Băile Herculane au fost amenajate deja câteva tarabe cu suveniruri pentru yoga. Tot aici, în centrul vechi, la cinematograful Dacia, Sala Hercules, se vor ţine şi întrunirile celor de la MISA. În fiecare seară până pe 6 mai vor fi astfel de întruniri de concentrare, iar în 3 dintre cele 10 zile cât vor sta la Herculane, yoghinii vor avea şi 3 spirale. Bucuroşi de venirea yoghinilor la Băile Herculane sunt şi localnicii care îi aşteaptă pe yoghini cu toate preparatele din ouă, lapte, miere şi verdeţuri.

Aşteptaţi cu mare bucurie

Cum în timpul iernii numărul turiştilor în staţiune este  mic, sosirea yoghinilor este privită cu mare bucurie de hotelieri şi proprietarii de pensiuni. „Este prima gură de oxigen pentru noul sezon pe care ni-l dorim să înceapă mai devreme decât în alţi ani. Noi o să venim în această perioadă cu meniul zilei, ceva foarte ieftin şi bun pentru clienţii noştri. Îi aşteptăm cu meniuri specifice lor: ciorbă, supe, creme, supă cremă de legume, cremă de brocoli şi apoi tot felul de legume gratinate, sărmăluţe de post, ardei umpluţi cu brânză, prăjituri cu miere, cu nucă. În această perioadă cu toţii, chiar şi noi localnicii consumăm doar meniuri vegetariene”, spune Vetuţa Orza, proprietarul pensiunii Select din Băile Herculane.

Şi restaurantele şi terasele din staţiune s-au specializat, de asemenea, în meniuri vegetariene şi toate au afişate la loc vizibil inscripţia „Meniu vegetarian”. De bucurie îşi freacă mâinile şi comercianţii de legume, fructe şi verdeţuri, de miere şi lapte. Ei ştiu că yoghinii sunt mari consumatori de astfel de produse, astfel că oferta lor este foarte diversificată. Comercianţii spun că preţurile sunt la fel ca cele de anul trecut şi din acest motiv se aşteaptă la vânzări bunicele. Programul simpozionului este foarte încărcat şi cuprinde meditaţii, conferinţe, spectacole spiritual-artistice, programe speciale de transă, precum şi cele trei spirale yang programate să aibă loc în cursul săptămânii viitoare.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite