Severinenii se temeau să muncească la buncărele de sub Casa Poporului pentru a nu fi omorâţi

La ultima vizită în Turnu Severin, dictatorul a cerut demolarea unui cartier

Poveştile despre soţii Ceauşescu circulau în rândul severinenilor pe principiul „telefonului fără fir”. Ultima vizită a dictatorului în 1988 la Drobeta Turnu Severin a fost comentată pe toate feţele.

Se spunea atunci că în drumul său spre Combinatul de Apă Grea, Ceauşescu ar fi văzut conductele de termoficare care vin de la Termocentrala Halânga spre municipiul Turnu Severin. Severinenii spuneau că dictatorul a arătat cu mâna spre aceste conducte şi ar fi spus că toate casele situate de-a lungul conductei să fie rase de pe suprafaţa pământului şi în locul lor să fie amenajate sere. Spre norocul celor care locuiesc în aceea zonă a Severinului, la Podul Gruii, a venit Revoluţia şi casele nu au mai fost demolate. Altfel, cu siguranţă aceste imobile nu ar mai fi existat întrucât ordinele lui Ceauşescu erau respectate cu sfinţenie.

„Luxul” de la Gura Văii

Fără doar şi poate, o serie de poveşti erau legate de Casa lui Ceauşescu de la Gura Văii, un cartier mărginaş al oraşului Turnu Severin. Situată pe o colină, priveliştea este extraordinară. De acolo, de sus, se vede foarte bine barajul de la Porţile de Fier I. Şi se spunea atunci că înainte de a fi construită această casă, s-au făcut măsurători pentru calitatea aerului, iar în acel loc s-ar fi dovedit că aerul este de o calitate foarte bună. Dar cel mai mult se vorbea despre luxul care ar fi existat în acest imobil, despre mobila scumpă, despre vesela scumpă şi cristalele de Bohemia. După 1989, Casa lui Ceauşescu a intrat în patrimoniul Consiliului Judeţean Mehedinţi şi ori cine a dorit a putut să organizeze aici petreceri sau nunţi. Dezamăgirea a fost însă foarte mare pentru că tot luxul pe care oamenii şi l-a închipuit a fost doar în mintea lor. Mobilă românească, covoare persane şi alte lucruri pe care le puteai găsi în casa unui om obişnuit cu o condiţie socială peste medie la acea vreme.

Buncărele teroarei

În perioada în care se construia Casa Poporului, mulţi severineni au fost chemaţi la Comandamentul Militar Judeţean (n.r. actualul Centrul Militar Mehedinţi) pentru a fi concentraţi la Bucureşti. Comandamentele militare aveau evidenţa rezerviştilor pe meserii şi locuri de muncă. Aşa se face că mulţi lăcătuşi, sudori, maiştri ori ingineri specialişti în construcţii erau chemaţi pentru a pune umărul la ridicarea acestui edificiu. Numai că în rândul severinenilor circula zvonul că cei care lucrau la construcţia buncărelor se întorceau acasă între patru scânduri. Se spunea că meseriaşii care lucrau la aceste buncăre nu trebuiau să dezvăluie secretele legate de poziţionarea acestora şi doar luându-le viaţa, comuniştii erau siguri că secretul nu va ajunge pe mâna „agenturilor străine”. Aşa se face că mulţi dintre cei care erau chemaţi făceau pe dracu în patru, apelau la toate „pilele” posibile pentru a scăpa de această concentrare.