RAAN verifică instalaţiile de alimentare cu energie termică până în 7 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

RAAN- Sucursala Romag Termo, furnizorul de agent termic în municipiul Drobeta Turnu Severin,  a anunţat, miercuri, că din 29 septembrie până în 7 octombrie face probe şi verifică reţeaua de termoficare, înaintea alimentării cu energie termică.

Reprezentanţii RAAN arată, miercuri, într-un comunicat de presă, că în perioada 29 septembrie – 7 octombrie are loc pregătirea reţelei de termoficare pentru noul sezon de încălzire. În acest interval de timp se vor derula manevrele tehnologice  de încărcare cu apă rece a instalaţiilor de încălzire, atât la reţelele de distribuţie cât şi la instalaţiile consumatorilor din subsoluri şi apartamente.

În timpul acestor probe, asociaţiile de proprietari trebuie să se asigure că instalaţiile interioare ale imobilelor sunt în stare de funcţionare, iar eventualele lucrări sunt finalizate.

Orice probleme sau defecţiuni ale instalaţiilor interioare vor fi anunţate la Asociaţia de proprietari, în timp util, pentru a fi transmise de către asociaţie furnizorului de energie termică cu minim 24 de ore înainte de data comunicată.

Potrivit reglementărilor legale, debranşarea proprietarilor de la instalaţia de termoficare nu se poate face în timpul sezonului de încălzire.

Citeşte şi:

Răzvan Nicolescu sesizează DNA cu privire la contractele de achiziţie a cărbunelui de la RAAN. Paguba: şapte milioane de euro

Guvernul a aprobat venit de completare pentru disponibilizaţii de la RAAN, concedierile pot astfel să înceapă. Regia are probleme foarte mari
 

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite