Cea mai veche aşezare umană din Europa a fost descoperită în România. Locuitorii erau adevăraţi uriaşi care se hrăneau cu carne crudă

Cea mai veche aşezare umană din Europa a fost descoperită în România. Locuitorii erau adevăraţi uriaşi care se hrăneau cu carne crudă

O echipă de cercetători la Schela Cladovei

Cercetările arheologice desfăşurate pe parcursul a patru decenii au dus la descoperirea celei mai vechi aşezări umane stabile din Europa (de acum circa 9.000 de ani) la Schela Cladovei, un cartier de la marginea municipiului Drobeta Turnu Severin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Descoperirile iniţiale de la Schela Cladovei au fost făcute în anii 60, mai exact în anii 1964-1965, când un colectiv de cercetare care trebuia să verifice această zonă din Regiunea Porţilor de Fier a găsit aici material arheologic, care la momentul respectiv era reprezentat doar descoperiri de factură neolitică.

În urma săpăturilor efectuate ceva mai târziu, începând din 1965-1966, s-au descoperit şi artefacte mai vechi dintr-o perioadă anterioară neoloticului; este vorba de epipaleolitic sau, după părerea altor specilişti, mezolitic, al căror vechime se ridică undeva la 10.000-11.000 de ani, ceea ce s-a confirmat într-o oarecare măsură şi printr-o serie de analize cu carbon 14, realizate pe o serie de materiale organice prelevate de acolo din aşezarea de la Schela Cladovei.

„Şi după cum este cunoscut faptul că aceste analize cu carbon 14 reprezintă pentru perioada preistorică cele mai importante metode prin care se poate data, atunci majoritatea specialiştilor au fost de acord că aşezarea de la Schela Cladovei este printre cele mai vechi aşezări umane din Europa, dacă nu cea mai veche, în sensul de aşezare stabilă. Adică este vorba despre o aşezare unde o comunitate umană şi-a întemeiat primele locuinţe, locuinţe care au şi fost descoperite în urma cercetărilor efectuate în perioada următoare fiindcă începând cu anii 60 şi până în zilele noastre aproape an de an, cu excepţia câtorva campanii, la Schela Cladovei s-au făcut săpături”, spune Marin Neagoe Iulian, muzeograf la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier.

Lucrările coordonate de profesorul Boroneanţ

Încă de la debutul acestor săpături, lucrările au fost coordonate de un reprezentat al Institului de Arheologie din Bucureşti. Este vorba de renumitul arheolog Vasile Boroneanţ, doctor în istorie, iar după anul 2000, continuate de asemenea, de un alt reprezentat al Institului şi apoi de fiica domnului profesor Boroneanţ, de Adina Boroneanţ, în parteneriat cu Muzeul Regiunii Porţilor de Fier.

Prestigioasa instituţie muzeală din Drobeta Turnu Severin colaborează, de altfel, de mulţi ani cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti în ceea ce priveşte şantierul arheologic de la Schela Cladovei şi nu numai.

„Institutul de Arheologie «Vasile Pârvan» este partenerul nostru la şantierele importante din judeţul Mehedinţi.  În primul rând colaborăm de foarte mult timp pentru a realiza cercetarea de la amfiteatrul roman, dar în acelaşi timp suntem colaboratorii dumnelor şi în ceea ce priveşte cercetarea de la Schela Cladovei cu cea mai veche aşezare omenească din Europa. Evident că este o cercetare care neinteresează pentru că se desfăşoară pe teritoriul judeţului Mehedinţi, dar este un bun câştigat la nivel european. De aceea, universităţile şi instituţiile de profil sunt interesate şi cred că în măsura în care lucrările de cercetare vor avansa vor atrage atenţia şi altor prestigioase instituţii”, spune  Doiniţa Chircu, managerul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin.

Parteneriat româno-britanic

După o primă campanie de săpături în 1965, cercetările au fost reluate în 1967 şi 1968. Odată cu avansarea lucrărilor la barajul de la Porţile de Fier, eroziunea malului s-a accentuat. Caracterul urgent al săpăturiilor de salvare din alte aşezări din amonte (care urmau să fie acoperite total de ape) şi fondurile limitate au dus la întreruperea cercetărilor până în 1982. De atunci şi până în 1997 cercetările au continuat în fiecare an,  fiind reluate în 2001-2002 şi din nou din 2006 în cadrul unui proiect comun de cercetare româno-britanic, având ca parteneri Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Universitatea din Edinburgh şi Muzeul Regional Porţile de Fier din Drobeta Turnu Severin. 

Cultura Schela Cladovei – Lepenski Vir

Zona care a supravieţuit din situl arheologic Schela Cladovei- punct Canton (km 854)  este localizată pe prima terasă a Dunării, la o înălţime de 2-4 m faţă de nivelul actual al fluviului, spre ieşirea în direcţia Orşova din municipiul Drobeta Turnu Severin. Tradiţional, se consideră că situl arheologic se întindea pe o lungime de circa 1 km, între fostul canton de cale ferată 1 şi o staţie de pompare a apei. La construcţia celor două hidrocentrale, Porţile de Fier I şi II,  situl a fost puternic afectat, creşterea nivelului apei distrugând o mare parte din el.

„Evident că asemenea descoperiri nu se rezumă doar la acest punct, adică doar la cartierul municipiului Drobeta Turnu Severin, sunt mult mai multe aşezări, localităţi pe Dunăre, unde au mai fost descoperite vestigii ale acestor culturi. După descoperirile din anii 60, atât pentru descoperirile de la noi, cât şi de pe malul drept al Dunării, din Serbia, această manifestare cultură a primit denumirea de Cultura Schela Cladovei – Lepenski Vir, după numele celor două aşezări eponime din România, respectiv Serbia”, mai spune muzeograful Marin Neagoe.

Descoperiri aparţinând acestei manifestări culturale au mai fost înregistrate fie aici în zona Porţilor de Fier la Icoana, la Răzvrata, fie ceva mai jos la Ostrovul Corbului, la Ostrovul Mare, unde, de asemenea, s-au făcut cercetări în perioada construirii celor două hidrocentrale, Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II.

„Din nefericire, foarte multe situri au fost distruse în urma fluctuaţilor nivelului Dunării.  Inclusiv aşezarea de la Schela Cladovei a suferit periodic distrugeri importante, mai ales în perioada de dinainte de amenajarea lacului de acumulare pentru hidrocentrala Porţile de Fier II, însă din fericire mai există o suprafaţă necercetată din această aşezare, care poate oferi rezultate spectaculoase”, declară muzeograful severinean.

Locuinţe de formă rectangulară

Zona a fost locuită încă din epipaleolitic, constituind nivelul cel mai valoros din punct de vedere documentar-istoric. Cultura Schela Cladovei-Lepenski Vir conturează o civilizaţie bine definită, dunăreană, încadrată cronologic între 7000-5000 î.Ch, evoluând de-a lungul mai multor faze. Pe parcursul cercetărilor au fost descoperite locuinţe, vetre rituale şi morminte. Corespunzător acestui nivel de viaţă sedentar au fost descoperite unelte agricole (săpăligi şi plantatoare din corn de cerb).

Purtătorii acestei culturi aveau locuinţe de formă rectangulară, vetre pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, vetre rituale şi practicau înmormântări de înhumaţie în apropierea locuinţei. Se ocupau cu cultivarea primitivă a plantelor şi cu vânătoarea. Principalele unelte sunt realizate din silex, cuartit, dar mai ales din os. Manifestările artistice constau mai ales din incizii geometrice pe diferite obiecte din os, folosite ca amulete sau pandantive. Interesant este că această aşezare pare să fie cel puţin până în prezent şi cea mai veche aşezare omenească stabilă distrusă printr-un conflict armat. În timpul cercetărilor au fost descoperite peste 60 de morminte de înhumaţie. Scheletele defuncţilor, datorită consumului de carne crudă în general, par ale unor uriaşi (de regulă, aveau peste 1,90 m înălţime).

Au fost dezvelite peste 100 de morminte

Ceea ce constituie însă caracterul aparte al acestui sit pentru zona Porţile de Fier dar şi pentru întreg mezoliticul sud-est european o reprezintă latura sa funerară. În urma cercetărilor arheologiceau fost dezvelite până în prezent circa 100 de morminte. Aproximativ o cincime dintre ele au apărut în timpul primei perioade desăpături (1965, 1967, 1968).

Uneltele de os sunt numeroase, remarcându-se străpungătoarele, uneltele de tip linguriţă, spatulele şi dăltiţele. Industria litică este reprezentată de lame şi lamele, trapeze, gratoare şi racloare din silex sau mai rar din radiolarit. Se remarcă în număr semnificativ greutăţile de plasă de peşte. Dăltiţele şi toporaşele apar în număr mai mic. Ceramica neolitică timpurie este extrem de bine reprezentată. Uimeşte varietatea formelor şi decorurilor: impresso, incizii cu motive liniare sau în reţea, ciupituri, benzi aplicate, alveolări, butoni, diverse tipuri de mânere. O mare parte a ceramicii prezintă un slip roşiatic, este bine arsă şi lustruită. Relativ frecvent apar fragmente din vase/cupe cu picior precum şi fragmente de altar (varietatea cu patru picioare şi recipient circular). Ceramica pictată este relativ rară, fiind reprezentată de fragmente de dimensiuni variabile, pictate cu negru pe un fond roşu, lustruit. Ca plastică se remarcă un mic fragment - partea inferioară a unei figurine antropomorfe, decorată pe „talpă" cu incizii liniare, scurte şi adânci formând un motiv în zigzag.

„În ultimii ani, rezultatele sunt mai mult calitative, în sensul că de ani buni de zile se sapă doar într-o suprafaţă de 25 de metri pătraţi, dar se sapă foarte meticulos pentru a înregistra absolut totul şi pentru a se recupera în întregime dacă pot să spun aşa materialul arheologic sau să se preleveze diferite probe”, precizează muzeograful Marin Neagoe.

Proiectul va continua şi în anii următori pentru clarificarea problemelor legate de cronologia complexelor neolitice menţionate şi stabilirea raportului între neoliticul timpuriu din zonă şi mezoliticul de Schela Cladovei-Lepenski Vir.

citeste totul despre: