Tulcea: Zăpada abundentă favorizează culturile de viţă de vie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Tulcea verifică în această perioadă starea de vegetaţie a viilor şi livezilor, conducerea instituţiei susţinând că ninsorile abundente din ultima perioadă sprijină dezvoltarea culturilor înfiinţate în toamna anului trecut.

Directoarea DADR Tulcea, Georgeta Niţă, a declarat pentru Agerpres că efectele gerului înregistrat în ultima săptămână la nivelul livezilor şi culturilor de viţă de vie nu pot fi precizate deocamdată, o situaţie urmând să fie făcută publică cel mai probabil la începutul lunii martie.

'În perioada de repaus, mugurii de viţă de vie îngheaţă la temperaturi cuprinse între -16 şi -24 de grade Celsius, iar în această perioaă, din datele pe care le avem nu au fost temperaturi atât de scăzute şi, din fericire, înainte de apariţia gerului a venit zăpada în cantităţi mari, acoperind astfel butucul de vie şi protejând corzile aflate în apropierea solului', a menţionat directoarea Georgeta Niţă.

Potrivit sursei, în această perioadă a început efectuarea controlului pentru determinarea viabilităţii mugurilor de rod la speciile pomicole şi viticole, întrucât în funcţie de vreme se vor efectua tăierile de formare în plantaţiile tinere.

În ceea ce priveşte culturile agricole înfiinţate în toamna anului trecut, şefa DADR a menţionat că acestea se află în parametri normali de dezvoltare, ninsorile favorizând refacerea rezervei de apă din sol.

'În judeţul Tulcea, căderile de zăpadă în ultimele săptămâni au acoperit toate suprafeţele de culturi de toamnă, stratul fiind unul destul de consistent pentru a asigura o protecţie eficientă în cazul în care vor veni temperaturi scăzute', a menţionat şefa DADR.

Potrivit sursei, în toamna anului trecut, producătorii agricoli au cultivat 76.210 de hectare cu grâu, secară şi triticale, 17.100 de hectare cu orz, 1.140 de hectare cu orzoaică şi 21.160 de hectare cu rapiţă.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite