FOTO Respect pentru cei care au fost pe front: contraamiralul de flotilă Ioan  Stoica îşi aminteşte „spectacolul urâtului“ din război

Ultimii veterani din judeţul Tulcea vor ajunge luni, de la ora 12.30, la sala de şedinţe a Instituţiei Prefectului Tulcea, acolo unde vor primi recunoştinţa autorităţilor pentru participarea în luptele duse de statul român.

Este ziua veteranilor de război. An de an, aceştia îşi pun, din  nou, hainele militare şi ajung la Prefectură, acolo unde autorităţile locale îi cinstesc. Festivitatea de premiere a celor care au fost pe front va avea loc în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.

Au aproape 90 de ani, dar îşi poartă şi astăzi, cu mândrie, uniformele militare. Îşi amintesc cu groază de momentele grele de acum şapte decenii. Poveştile lor de viaţă sunt impresionante:au trecut prin clipe odioase şi au supravieţuit pentru a le oferi, urmaşilor, frânturi din istoria trăită de ei.



Contraamiralul de flotilă Ioan Stoica era elev al şcolii de marină la momentul celui de-al Doilea Război Mondial. Luptele l-au prins la Constanţa, acolo unde a fost martor al unui adevărat „spectacol al urâtului“, aşa cum defineşte domnia sa războiul.

„ Vedeai de la distanţă navele situate de o parte şi de alta, iar între ele încrucişări de proiectile. Ce se întâmpla acolo, era îngrozitor... Astăzi povestim fascinaţi de ceea ce am văzut“, îşi aminteşte Ioan Stoica despre una dintre luptele date pe apă în 1943.



În primăvara anului 1944, în perioada de practică, s-a îmbarcat pe canoniera Ghiculescu, navă de luptă care escorta convoaiele comerciale pe traseul Constanţa – Sevastopol.

„Ţin minte şi astăzi primul drum, primul convoi de nave pe care l-am însoţit. Erau 12 nave comerciale şi plecam din Constaţa, urma să ajungem la Sevastopol. La jumătatea drumului ne ajutau şi distrugătoarele. Am plecat dimineaţă. Dar nu la 8.00, cum am crede acum... Nu... Atunci dimineaţă însemna de la ora 4.00. Îmi amintesc că atunci când am ajuns la Sevastopol era un adevărat spectacol al urâtului: se vedeau navele pe o parte şi pe alta, iar între ele înscrucişare de proiectile. De departe, de unde eram noi, era fascinant. Acolo era îngrozitor“, povesteşte Ioan Stoica.

Vorbeşte despre colegii săi , pe care nu i-a văzut de decenii întregi, ca despre nişte prieteni foarte apropiaţi. Încearcă să îşi amintească numele lor, numele celor care i-au fost alături în acele momente în care atenţia maximă şi norocul făceau diferenţa între viaţă şi moarte.

„La întoarcere, la aproximativ o oră şi jumătate de la plecarea din Sevastopol, am observat din partea dreapta a convoiului o explozie puternică. Zburau deasupra noastră bucăţi de fiare. Fusesem atacaţi de ruşi cu torpile. Nava lovită s-a scunfundat. Eram atacaţi de vedetele ruseşti. Timp de 10 – 15 minute a urmat un schimb de artilerie între noi şi ei. Ni s-a părut o veşnicie... Apoi ne-am dat seama că a fost vorba numai de câteva minute“, îşi mai aminteşte Stoica.

Atunci când se deschidea focul, toată lumea găsea locuri să se ascundă. Singurii care rămâneau pe punte erau artileriştii. „Aceia sunt oameni cu adevărat curajoşi“, spune Stoica.

Ioan Stoica a lucrat toată viaţa în armată, spune Stoica. A ieşit la pensie în 1978, ultimul grad fiind de comandor. Acum este contraamiral de flotilă, iar din 1990 a devenit membru în consiliul judeţean al veteranilor de război. Din 2002 până anul trecut a fost preşedinte al Veteranilor de Război (astăzi păstrează acelaşi titlu, dar onofiric).