Un tronson de 15 kilometri de pe Autostrada Vestului, dintre Traian Vuia şi Margina, va fi deschis circulaţiei

Un tronson de 15 kilometri de pe Autostrada Vestului, dintre Traian Vuia şi Margina, va fi deschis circulaţiei

De vineri se va putea circula pe autostradă până în comuna timişeană Margina

Tronsonul de 15 kilometri, de pe lotul II al autostrăzii care va lega oraşele Lugoj şi Deva, a fost recepţionat şi urmează să fie deschis circulaţiei la finalul săptămânii.

Primul tronson din Lotul II al autostrăzii Lugoj-Deva a fost terminat încă în luna decembrie, însă datorită unor problem birocratice nu a putut fi inaugurat. Ar fi fost singurul petic de autostradă deschis în 2016. A rămas ca inaugurarea să se facă în acest început de an. 
 
Ieri, reprezentanţii CNADNR, cei ai administraţiei judeţene, alături de primarii localităţilor Făget, Margina, Traian Vuia şi Dumbrava au participat la recepţia celor 15 kilometri de autostradă, care leagă comunele Traian Vuia şi Margina.
 
Deschiderea oficială pentru şoferi va avea loc vineri, 10 februarie.

Contractul de proiectare şi execuţie a fost semnat în data de 18.10.2013 cu italienii de la Asocierea Salini Impregilo SpA si S.E.C.O.L. – Societa Edile Construzioni e Lavori – S.A - Secol Societa Edile Construzioni Opere e Lavori S.P.A.
 
Lungime lotului 2 este de 28,600 kilometri, localizată în judeţele Timiş şi Hunedoara. Odată cu inaugurarea singurului tronson de autostradă din România în 2016, şoferii vor putea circula de la Vama Nădlac până în dreptul localităţii Margina.     

CNADNR a făcut ultimele verificări înainte de predarea lucrării FOTO Facebook/CNADNR  
 
Valoarea contractului este de 562.730.583 lei (fără TVA), din care: 85% din fonduri europene şi 15% de la Guvernul României.


 
Pe celălalt tronson din Lotul 2, de 13 kilometri, lucrările sunt în desfăşorare. Conform informaţiilor oferite de conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pe Lotul 3 (21 km), execuţia lucrărilor s-a realizat în proporţie de peste 70%, iar pe Lotul 4 (22 km), progresul fizic este de aproape 50%.

Citiţi şi:

Imagini filmate din avion cu singura porţiune de autostradă ce ar putea fi inaugurată în România, în 2016 VIDEO

Veste bună pentru şoferi. Încă 15 kilometri din autostrada Vestului aşteaptă să fie deschişi


FOTO Cum arată frontiera cu Ungaria de pe Autostrada Vestului. Imagini din singurul loc în care poţi ajunge din România în Occident pe autostradă

 
citeste totul despre: