Un antreprenor privat a pregătit cel mai mare centru de vaccinare din Timişoara: „Vaccinurile lipsesc deocamdată, deşi doritori sunt”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul de vaccinare de la ISHO
Centrul de vaccinare de la ISHO

Centrul de vaccinare din incinta unui complex imobiliar, unde se vor putea face aproximativ 500 de vaccinuri pe zi, este pregătit pentru deschidere.

Reprezentanţii complexului imobiliar ISHO din Timişoara au sărit în ajutorul Primăriei Timişoara, care trebuie să pună la dispoziţie centrele de vaccinare împotriva COVID-19. Aceştia au amenajat şi au dotat pe cheltuiala proprie un centru de vaccinare care urmează să fie cel mai mare din Timişoara. Se aşteaptă acum decizia de deschidere a centrului, care va fi luată în aceste zile de către Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Timiş, în funcţie de numărul de doze de vaccin disponibile pentru Timişoara.

Prefectul judeţului Timiş, Liliana Oneţ, şi şeful DSP, Flavius Cioca, au verificat, marţi, spaţiile destinate vaccinării timişorenilor, puse la dispoziţie de către ISHO. Totul este deja pregătit pentru deschidere, iar primele persoane ar putea veni chiar de joi, dacă se suplimentează şi dozele de vaccin pentru Timiş.

„Primăria Timişoara ne-a întrebat dacă nu putem şi noi ajuta. Considerăm că această campanie de vaccinare este extrem de importantă pentru comunitatea noastră şi vrem să contribum la revenirea la o viaţă cât mai normală. Aşa că am pus la dispoziţie un spaţiu şi ne-am ocupat de amenajarea lui”, a declarat omul de afaceri Ovidiu Şandor, cel care construieşte proiectul imobiliar ISHO.

Centru ISHO

Spaţiul de vacinare de la ISHO va fi predat miercuri dimineaţă Primăriei Timişoara, iar cadrele medicale vor fi şi ele prezente pentru a-şi pregăti activitatea. Se aşteaptă şi dozele suplimentare de vaccin, încât şi acest centru să fie funţional. La ISHO se vor putea face aproape 500 de vaccinuri pe zi.

„Este un spaţiu într-un mic pavilion, lângă clădirile de birouri de pe bulevardul Take Ionescu, am instalat deja banere care semnalizează direcţie pe care personele care s-au programat o au de urmat. Lumea va găsi uşor centrul. Vor exista opt cabine, ceea ce înseamnă că se vor putea face aproximativ 480 de vaccinuri pe zi. Vaccinurile lipsesc deocamdată, pentru că doritori sunt”, a mai spus Ovidiu Şandor. 

Centru ISHO


 

Fac 40-60 de kilometri pentru un vaccin

La startul etapei a doua a campaniei de vaccinare anti-COVID-19, la Timişoara s-au deschis doar două centre din cele 11 anunţate iniţial. Unul la Spitalul Clinic CFR, iar altul la Iulius Mall. Aproape toate reşedinţele de judeţ din România au mai multe centre de vaccinare funcţionale. În Iaşi sunt 12, la Cluj sunt zece, chiar şi la Baia Mare sunt patru. În acelaşi timp, numeroşi timişoreni care s-au programat pentru vaccinare trebuie să meargă şi 40-60 de kilometri pentru imunizare, ei fiind trimişi la Lugoj, Deta, Jimbolia sau Făget, unde nu sunt probleme cu vaccinul. 

Centru ISHO

Prefectul Liliana Oneţ a insistat pe lângă Ministerul Apărării Naţionale, coordonatorul procesului de vaccinare, şi la Institutul Naţional de Sănătate Publică, să deschidă mai multe centre în Timişoara şi în Timiş.

“Primăria Timişoara a pregătit încă câteva fluxuri de vaccinare. Direcţia de Sănătate Publică este încă în discuţie cu Institutul Naţional de Sănătate şi cu Centrul Naţional de Coordonare a Vaccinării, să vedem care va fi numărul fluxurilor de vaccinare pe care le vom mai deschide la nivelul judeţului Timiş. De principiu, aceste noi fluxuri vor funcţiona în clădirea ISHO, de asemenea intenţionăm să mai deschidem două centre de vaccinare, unul la Giroc şi unul la Moşniţa Nouă, încât să putem asigura cetăţenilor din Timişoara şi a celor din localităţile periurbane o posibilitate mai mare de a se vaccina în Timişoara, având în vedere că sunt cetăţeni din judeţul Timiş care au fost repartizaţi pentru vaccinare în Făget, Sânnicolau Mare, Lugoj sau alte centre de vaccinare din judeţ”, a declarat Liliana Oneţ.

Centrul de vaccinare de la Iulius Mall din Timişoara

Autorităţile din Timişoara cer suplimentarea vaccinurilor

„Timiş are numărul de vaccinuri care i se repartizează de la Bucureşti. Vaccinurile care intră în România sunt repartizate pe judeţe de către Centrul Naţional de Coordonare a Vaccinării, ca atare autorităţile publice locale nu pot să intervină. De asemenea, aceste centre şi fluxurile sunt stabilite tot de către Centrul Naţional de Coordonare a Vaccinării. Am avut mai multe discuţii cu domnul colonel Gheorghiţă, care este coordonatorul CNCV, dar şi cu cei de la INS. În urma acestor discuţii am reuşit să mai suplimentăm câteva fluxuri de vaccinare. Noi am cerut şi suplimentarea de vaccinuri, dar ele sunt împărţite la nivel naţional în funcţie de numărul de populaţie dintr-un judeţ, populaţie tânără sau bătrână, există nişte criterii pe baza cărora se repartizează un număr de vaccinuri către fiecare judeţ”, a mai explicat Liliana Oneţ.

„Am solicitat şi doze de vaccin pe măsura cererii"

Şi primarul Dominic Fritz susţine că deciziile asupra numărului centrelor de vaccinare sunt luate la nivel naţional şi că la nivel local s-au depus eforturi să fie deschise noi fluxuri.

„Sper că vom afla în curând câte din cele nouă fluxuri aprobate suplimentar pentru judeţ ne vor fi alocate la Timişoara. Această decizie o ia Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Timiş din care fac parte reprezentanţii Prefecturii Timiş, Consiliului Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică Timiş şi ai Ministerelor Apărării şi de Interne (nu şi Primăria). Am solicitat, bineînţeles, şi doze de vaccin pe măsură cererii pentru ca Timişoara să aibă mai multe centre, cât mai repede. Vă spun toate aceste lucruri pentru că unii îşi imaginează că, într-o operaţiune de asemenea amploare, un primar face ce-l taie capul. Mi-aş dori şi eu o predictibilitate mai mare, astfel încât oamenii să ştie dinainte ce urmează şi noi, ca administraţie locală, să nu fim puşi în faţa faptelor împlinite. Dar statul, aşa cum este el, birocratic şi greoi şi uneori chiar absurd, se urneşte într-o acţiune fără precedent, iar în Timiş lucrurile merg în direcţia bună”, a transmis Dominic Fritz. 

centrul de vaccinare Iulius Mall Timişoara

Acesta a dorit să clarifice şi diferenţa dintre numărul de vaccinuri ajuns la Timişoara şi cel primit la Cluj, oraşe-centre regionale de distribuţie. 

“În timp ce de la Timişoara vaccinurile pleacă spre 4 judeţe- Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara- de la Cluj, de exemplu, se distribuie vaccinuri către 6 judeţe: Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş. Am cerut colegilor mei de la DSP Timiş o situaţie detaliată să ştim câte doze rămân aici, în Timiş”, a explicat primarul Dominic Fritz, aflat în carantină după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

centrul de vaccinare Iulius Mall Timişoara



Luni, în prima zi, în Timiş, pe lângă cele două centre din Timişoara, au mai fost funcţionale centre de vaccinare la Deta, Făget, Sânnicolau Mare, Lugoj, Dumbrăviţa şi Ghiroda.  

Vă recomandăm să mai citiţi: Prima zi de vaccinare la mall. „Cei care nu fac vaccinul aşteaptă să dea Domnul să se facă bine ceilalţi” VIDEO 


Nicolae Robu, supărat de numărul redus de centre de vaccinare: Incompetenţă, bătaie de joc la adresa timişorenilor! O adevărată ruşine naţională
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite