Tudor Creţu: “Sunt lucruri pe care nu le poţi pierde fără să te pierzi... cititul e unul dintre ele”

În vârstă de 33 de ani, scriitorul şi jurnalistul timişorean Tudor Creţu, managerul Bibliotecii Judeţene Timiş,  este  unul dintre cei mai tineri directori de instituţie din ţară.

Am avut ocazia să îi adresăm câteva întrebări scriitorului şi jurnalistului timişorean Tudor Creţu după un eveniment de “book-sharing” la care a participat în calitate de manager al Bibliotecii Judeţene Timiş. Convins că “oamenii pot fi atraşi prin exemple vii”, inclusiv în ceea ce priveşte lectura, ne vorbeşte despre citit, scris, presă şi carte ca “experienţă fundamentală”. Rezultatul este un material-hibrid, în care se îmbină răspunsurile pentru reporter cu cele pentru public, caracterizate prin spontaneitatea specifică evenimentului.

În timpul studenţiei aţi scos primul volum de poezii, „Dantelăriile Adelei”, iar în 2008 primul roman, „Omul negru”. Urmează întrebarea: poezie sau proză?

Ambele. Şi critică pe deasupra. Şi jurnal. E drept, genurile astea mai şi fuzionează. În texte după unii „totale”, după alţii, hibride. 

Vă mai amintiţi prima carte citită?

„Testamentul incasului”, de Karl May. 320 de pagini. Anul nu-l mai reţin. Se întâmpla la Arad. 

Ce autori sau cărţi v-au influenţat în cariera de scriitor? Care sunt preferaţii / preferatele?

Mircea Eliade, E.M. Cioran, Kerouac - lista ar fi mult prea lungă. Şi de titluri, şi de autori. S-o mai continui un pic: Bulgakov, Blaga, Kafka. 

Recitiţi o carte care v-a impresionat?

Des. Am chiar boala recitirii. Şi asupra pasajelor care mi-au plăcut - revin de nenumărate ori. 

Sunteţi adeptul cititului rapid? Aţi încercat astfel de tehnici?

Nu. M-am gândit în schimb cum poţi vorbi despre o carte fără să o citeşti, dar dând perfect şi tehnic senzaţia că ai citit-o.  

Când puneţi mâna pe o carte, cum vă hotărâţi dacă să o citiţi sau nu?

E predeterminat. Foarte rar descopăr întâmplător o carte. În principiu caut ceva anume. Şi dacă autorul mă obsedează după o carte, citesc tot de la el. De exemplu, “Muntele vrăjit” de la Thomas Mann sau “Jocul cu mărgele de sticlă” de la Hermann Hesse. Dar asta se întamplă rar.

Cum încurajăm tinerii să mai citească?

După părerea mea, meciul e pierdut. Cartea pierde drastic din statut, cartea tipărită nu va mai avea niciodată acelaşi status ca în trecut. Tragedia e că sunt lucruri pe care nu le poţi pierde fără să TE pierzi. Cartea e unul dintre ele, iar experienţa cititului rămâne fundamentală. Se pierde nu numai informaţia, ci şi un anumit regim de funcţionare a creierului în timpul cititului, se pierde exerciţiul. Dacă ne uităm în jur sau la televizor, e clar că mersul nu e spre cultură. Dimpotrivă, îndobitocirea e oarecum propusă programatic, asta e tendinţa. Lumea nu merge înspre cultură. Iar oamenii pot fi atraşi prin exemple vii. Din păcate, profesorii sunt adesea contraexemple. Există totuşi o anume fascinaţie a scriitorilor, spre exemplu Cristian Tudor Popescu sau Mircea Dinescu. Ei sunt oameni care atrag prin expresivitate şi imaginaţie de scriitor, dar nevorbind despre cărţi.  Şi numai promovând astfel de oameni, nu numai la televizor ci şi în şcoli, care transmit ideea de “carte” şi care arată prin ei înşişi ce înseamnă să citeşti, se poate face ceva. E fundamentală prăpastia dintre mesaj şi emiţător, discrepanţa dintre ceea ce spune cineva şi felul în care o spune, alături de energia pe care o transmite. Deci eu nu cred că va reveni cartea, dar  pentru mine rămâne cel mai important lucru pe care îl pot face în viaţă. Şi toate celelalte realizări sunt consecinţe ale puterii de a scrie, de a vorbi şi de a folosi imaginaţia de scriitor. Din păcate, dacă se pierde cartea, se pierde şi una dintre cele mai minunate căi de a exersa, dacă nu chiar cea mai minunată cale, şi experienţa de a crea. 

Nu cumva e un paradox? Omul are nevoie de când e lumea de poveşti.

Poveştile există. Poveştile preced scrisul. Sub formă de mituri, relatări, ele încă există. Şi filmul e tot poveste. Deci ideea de poveste nu este strict legată de forma aceasta a poveştii, cartea. 

Aţi absolvit jurnalistica în cadrul Universităţii de Vest, iar în timpul studenţiei aţi colaborat cu TVR Timişoara, urmând o perioadă ca realizator de emisiuni. Vă pasionează mai mult presa scrisă sau televiziunea?

Am optat pentru TV de la început. Declinul presei scrise era, încă de la începutul anilor 2000, previzibil. Obsesia a rămas, în toţi aceşti ani, televiziunea.

Care este viitorul jurnalismului în România? Presa va continua să încerce să şocheze sau să educe?

Nu văd o schimbare drastică de macaz - dinspre tabloidizare, înspre educaţie. Presa informează şi, implicit, şi formează. Modele şi cititori. Şi nu numai. Viitorul rămâne un mister. Tendinţele nu sunt, însă, cele mai îmbucurătoare. 

Ce se va întâmpla cu presa scrisă în era online?

Presa tipărită e cu probleme. Şi online, tot scrisa rămâne. A devenit şi ea live, vezi textele live; recuperează din decalajul temporal al informaţiei, care poate apărea în timp real etc. Astea sunt cele bune. Cele rele, vorba cântecului, să se spele. Dar...

Cum se „împacă” scriitorul cu jurnalistul? Cine câştigă?

Ambii. Se „furajează” reciproc. Conflictul nu e decât aparent. Mai ales că presă nu mai prea fac. 

În luna aprilie aţi participat la evenimentul TRYpoeTRY, cu tema comunicării online. Aduce mai multe avantaje sau dezavantaje elementul on-line tot mai prezent în viaţa noastră?

Dependenţa e principala problemă, principalul aspect. 

Aveţi vreun sfat pentru tinerii cu talent şi pasiune pentru scris?

Ambiţie şi program! Dar nu prea sunt în măsură să dau sfaturi. 

Trebuie să citeşti ca să poţi să scrii?

Sigur, altfel e ca şi cum ai încerca să alergi, fără să ştii să mergi.

Ce planuri aveţi pentru viitor, în plan profesional?

Un mare roman. Sper să-l duc până la capăt. Şi, evident, nu numai. Cred, de exemplu, că vârsta care începe acum e cea mai frumoasă. 

Material realizat de Tania Blagoiev

Citeşte şi:

„Lecturi aprinse”, ideea care stârneşte interesul timişorenilor pentru cărţi

George Washington a fost aniversat în Piaţa Libertăţii din Timişoara