Tânăr de origine română, dispărut fără urmă în Elveţia. Unde spun apropiaţii că a fost văzut pentru ultima oară

Tânăr de origine română, dispărut fără urmă în Elveţia. Unde spun apropiaţii că a fost văzut pentru ultima oară

Lucas Roman este căutat de aproape o săptămână de familie şi autorităţi FOTO 20min.ch

Lucas Roman, un tânăr de 21 de ani de origine română, este căutat cu disperare de familie şi autorităţile din Elveţia după ce a dispărut în urmă cu aproape o săptămână. Tânărul a fost văzut ultima oară în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lucas Roman (21 de ani), fiul unei familii de români stabilite în Elveţia, este căutat de familie şi autorităţi după ce a dispărut misterios în urmă cu aproape o săptămână. Născut şi crescut în Elveţia şi stabilit în localitatea Prangins, în aproape de Nyon, Lucas Roman a mers în noaptea de sâmbătă spre duminică, împreună cu mai mulţi prieteni, în clubul „L’Usine” din Geneva. 
 
Potrivit presei elveţiene, tinerii au mers din Prangins în Geneva cu trenul. Potrivit publicaţiei 20min.ch, mama tânărului dispărut a declarat că băiatul a vorbit la telefon cu un prieten în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.15. Potrivit aceleiaşi surse, nimeni nu l-a mai văzut pe Lucas între orele 3.15 şi 4.15, oră la care băiatul a vorbit la telefon cu un prieten despre cum este muzica în club. 
 
Publicaţa elveţiană care o citează pe mama tânărului arată că Lucas avea o înălţime de 2.04 m şi de obicei nu ieşea în oraş fără prieteni, neavând niciun fel de probleme cu drogurile sau depresia. Silvain Guillaume-Gentil, un purtător de cuvânt al Poliţiei a declarat pentru 20min.ch că  Poliţia a luat cazul „foarte în serios” ancheta fiind coordonată de brigada de crime contra persoanelor. Anunţul cu dispariţia tânărului şi semnalmentele au fost postate de Poliţie şi pe Facebook. 
 

 
De asemenea, tatăl tânărului, dar şi prietenii acestuia au făcut apel prin intermediul reţelei de socializare Facebook la toţi cei care ar putea oferi detalii pentru a ajuta la găsirea lui Lucas.
 


„Adevărul” a solicitat un punct de vedere şi Ministerului Afacerilor Externe din România, dar până la ora redactării acestei ştiri, nu a fost oferit un răspuns. 

 

citeste totul despre: