Români deportaţi din Mexic asemenea celor mai periculoşi infractori. Reacţia slabă a MAE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul Internaţional Cancun FOTO Facebook/Cancun Airport
Aeroportul Internaţional Cancun FOTO Facebook/Cancun Airport

Situaţia turiştilor români ajunşi pe Aeroportul Internaţional Cancun este în continuare foarte complicată. Miercuri seara, 114 cetăţeni români aşteptau cursele de retur, după ce autorităţile mexicane le-au refuzat intrarea în Mexic. O tânără care locuieşte în Timişoara povesteşte calvarul prin care a trecut.

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis, miercuri, o scrisoare omologului mexican, Marcelo Ebrard, în care şi-a arătat îngrijorarea cu privire la modul arbitrar în care autorităţile mexicane au refuzat accesul românilor în Mexic, solicitând sistarea imediată a acestei practici abuzive. 

„Ministrul Afacerilor Externe a solicitat, în cadrul scrisorii, asigurarea unei abordări transparente şi predictibile cu privire la regimul turiştilor străini în Mexic, mai ales în contextul pandemic actual. De asemenea, Bogdan Aurescu a evidenţiat că România consideră că deciziile de returnare nu au fost suficient de clar explicate şi comunicate fiecărui cetăţean român implicat sau autorităţilor române şi şi-a exprimat surprinderea faţă de lipsa oricăror semnale prealabile pe acest subiect, din partea autorităţilor mexicane, aşa cum este cutumiar în condiţiile bunelor relaţii existente în mod tradiţional între ţările noastre”, a transmis MAE român.

Ministerul român de Externe a făcut demersuri pe lângă Lufthansa să-i repatrieze cât mai repede pe cei 114 români care se află în aeroportul din Cancun.

Vacanţă de coşmar

Despre aventura mexicană a povestit şi Diana Budihală, o tânără care locuieşte în Timişoara. Ea a zburat direct la Cancun cu British Airways, de la Londra, în 30 ianuarie, însă vacanţa ei s-a transformat într-un coşmar când a ajuns pe aeroportul din Cancun.

„Imediat după ce mi-a fost scanat pasaportul, mi s-a zis că există o problemă cu el şi că trebuie să merg într-o cameră alăturată pentru o verificare mai amănunţită. Mi s-a răspuns foarte vag că <aşa a detectat sistemul, că este o problemă cu ambele prenume ale mele>, că nu ştie să-mi spună mai multe, dar să stau liniştită că totul va fi bine după verificarea făcută de colegii ei”, a povestit Diana pe pagina ei de Facebook.

Cancun FOTO Wikipedia

Riviera Cancun FOTO Wikipedia.org
 

Atitudinea vameşilor mexicani

Femeia A fost dusă apoi într-o cameră în care mai erau alţi cinci români, iar în câteva minute au fost aduşi, pe rând, şi ceilalţi membri ai grupului. 

„Vameşii ne-au luat paşapoartele şi au făcut numeroase copii, unul dintre ei chiar făcându-le poze cu telefonul său mobil. Am întrebat ce s-a întâmplat, care este problema cu noi toţi şi în continuare nu ni se dădea niciun răspuns concret, doar se dădea vina pe sistemul care a detectat ceva. Ni s-au dat apoi de completat trei formulare: unul în care ni se prezentau drepturile omului şi la finalul căruia scria cu litere de tipar, îngroşat şi subliniat faptul că în cazul unei deportări, compania aeriană este singura responsabilă să ne asigure deplasarea în aeroportul de origine. În al doilea document trebuia să ne completăm datele personale şi ni se spunea că avem dreptul să apelăm la asistenţa oferită de Consulatul României în Mexic. Iar al treilea formular conţinea aproximativ 20-25 de întrebări despre datele personale, motivul vizitei în Mexic, locul unde vom fi cazaţi, suma de bani cash pe care o deţineam, obiectivele pe care am fi avut de gând să le vizităm”, a mai transmis tânăra.

Deportare fără nicio explicaţie

Între timp, au continuat să sosească şi alte curse care au adus români la Cancun. „Câţiva dintre noi, înţelegând limba spaniolă, ne-am dat seama că vom fi deportaţi şi în momentul în care unul dintre vameşi îi spunea altui coleg la telefon <deci nu îi iau individual, le spun tuturor la grămadă că îi trimitem înapoi> , urmând ca ulterior să fie foarte nervoşi pentru că British Airways le spusese că nu aveau locuri să ne ia înapoi pe zborul de întoarcere”, a continuat Diana. 

Aeroport Cancun FOTO Facebook

Terminalul în aeroportul mexican Facebook/Aeroportul Internaţional Cancun

Timişoreanca a mai povestit că, fără nicio explicaţie din partea mexicanilor, 13 români au fost conduşi către uşa avionului cu care au venit. Iniţial, compania British Airways a refuzat să-i îmbarce pe motiv că la intrare în Anglia e nevoie de un test negativ împotriva COVID-19, pe care românii nu aveau cum să-l aibă. Într-un final, au fost acceptaţi la bordul avionului.

„La sosirea pe aeroportul din Londra, 13 ofiţeri vamali înarmaţi aşteptau parcă să primească cei mai periculoşi criminali. Ne-au fost verificate paşapoartele, totul a fost în regulă, şi când am sperat că măcar acum să ni se spună motivul deportării, ei aşteptau de la noi să le arătam vreo hârtie primită din Mexic sau să le explicam de ce”, a încheiat Diana Budihală. 

Români sechestraţi în Cancun Foto Facebook Guti Valentin

Grupul ei de zece persoane s-a hotărât cu mai bine de un an să plece în vacanţă în Mexic. Diana Budihală a menţionat că a vorbit cu reprezentanţi ai Consulatului român din Cancun înainte de plecare, ca să se asigure că nu există probleme şi că i s-a răspuns că nu există restricţii şi că poate merge liniştită.

Aeroportul Ciudad de Mexico

Conform mae.ro, la începutul acestei săptămâni, pe Aeroportul Internaţional din Ciudad de Mexico era permisă intrarea doar pentru persoanele care demonstrează că realizează o călătorie esenţială, întrucât centrul ţării a reintrat în codul roşu al semaforului epidemiologic. Persoanele care nu pot demonstra cu documente justificative acest lucru, sunt respinşi la frontieră şi trimişi înapoi cu primul zbor disponibil. Cetăţenilor străini care declară că intră în Mexic în scop turistic, pentru a se căsători sau pentru alte scopuri care nu sunt considerate esenţiale  şi care pot fi amânate) nu le este permisă intrarea prin intermediul acestui aeroport.

Conform MAE, în cazul Aeroportul Internaţional din Cancun, autorităţile de imigrări au instituit controale mult mai stricte deoarece zona turistică Riviera Maya (Cancun, Playa del Carmen, Tulum, Cozumel, Isla Mujeres) a reintrat în codul portocaliu epidemiologic, iar capacitatea hotelurilor, restaurantelor şi obiectivelor turistice a fost redusă la 50% în timp ce plajele, centrele comerciale şi magazinele pot funcţiona doar la 30% din capacitate. 

Vă mai recomandăm:

Momente cumplite pentru zeci de turişti români pe aeroportul din Cancun: „Stăm pe jos, fără telefon şi acte” VIDEO


Peste 80 de români sechestraţi pe aeroportul din Cancun. Motivul incredibil pentru care vor fi trimişi înapoi în Europa şi reacţia MAE
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite