VIDEO La 30 de ani de la moarte, „Tarzan” nu mai există pentru Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tarzan alături de colegii de platou. Printre ei este şi maimuţa Cheetah
Tarzan alături de colegii de platou. Printre ei este şi maimuţa Cheetah

Johnny Weissmüller s-a născut în cartierul timişorean Freidorf. Părinţii Petrus şi Elisabeth Weissmüller au emigrat în SUA împreună cu fiul lor în vârstă de şapte luni

Johnny Weissmüller, unal din personalităţile marcante cu care s-a mândrit Timişoara de altădată, a fost uitat în totalitate în România. La 30 de ani de la moartea celebrului Tarzan, nimic nu mai aminteşte de faptul că actorul a văzut lumina zilei în cartierul Freidorf din Timişoara. 
 

Personalitate remarcabilă a cinematografiei şi a sportului mondial, Johnny Weissmüller a avut o plăcuţă montată pe faţada unei case din zona Freidorf, însă aceasta a fost dată jos anul trecut de către proprietarul locuinţei, pe motiv că era deranjat de turişti şi de curioşi.
 

Oficialităţile locale au promis atunci că vor realiza un bust al lui Tarzan, însă acest lucru nu s-a mai făcut. S-a vorbit şi de un mic parc în zona de case unde s-a născut Johnny Weissmüller.

Johnny Weissmüller s-a născut în data de 2 iunie 1904, într-o familie de şvabi din Freidorf (pe atunci în Ungaria), şi a murit în 20 ianuarie 1984, la Acapulco, în Mexic, unde a locuit cu ultima soţie. Avea 79 de ani. 

Evocarea lui Tarzan

De cei 30 de ani de la moartea lui Johnny Weissmüller şi-au amintit însă o serie de publicaţii din lume. Un articol i-a fost dedicat de cotidianul Italian Sued Tirol News, care apare în regiunea autonomă Tirolul de Sud.

“Sute de actori au candidat pentru rolul principal din Tarzan the Ape Man (Tarzan omul-maimuţă), din 1932. Printre cei cu pe care a trebuit să îl învingă Johnny Weissmüller a fost şi starul Clark Gable. Calităţile înotătorului au înclinat balanţa… Weissmüller a murit în urma unui accident vascular cerebral, pe 20 ianuarie 1984, la vârsta de 79 de ani. Aşa cum se cuvine unui rege al junglei, la înmormântare a fost adus şi un cimpanzeu”, scrie cotidianul din Tirolul de Sud. 

Johnny Weissmüller este una dintre puţinele vedete de la Hollywood care datorează faima sa pentru un singur rol. 

“Vocea lui subţire şi lipsa de experienţă în faţa camerelor de filmat a fost compensat de farmec şi muşchi. Textele sale au fost limitate la câteva cuvinte, printre care şi celebrul strigăt Aaaeeeeooo”, a mai scris Sued Tirol News. 

Emigrare la şape luni

Părinţii lui Tarzan, Petrus şi Elisabeth Weissmüller născută Kersch, au emigrat în SUA împreună cu fiul lor în vârstă de şapte luni. Johnny Weissmüller a susţinut ulterior că s-ar fi născut în Windber (Pennsylvania), probabil pentru a fi selectat în lotul naţional de nataţie al SUA.

La sfatul unui medic, pentru că era un băiat bolnăvicios, s-a alăturat un club de înot şi a devenit unul din cei mai celebri sportivi din lume. În anii '20 a câştigat cinci medalii olimpice la nataţie şi a stabilit zeci de recorduri mondiale.

A fost primul om care a spart bariera de sub un minute la 100 de metri liber (58,6 secunde, în anul 1922).


Johnny Weissmüller a fost căsătorit de şase ori.


Citiţi şi:
 

EXCLUSIV FOTO Strigătul disperat al lui Tarzan: Johnny Weissmüller nu mai are nici plăcuţă comemorativă în Timişoara

VIDEO Cum a schimbat Rocky faţa unui sat din Banatul sârbesc. Îl va pierde Timişoara pe Tarzan?

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite