Dramă la Zoo Timişoara: zebra a murit în ziua în care fost prezentată oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima zebră din Banat nu a supravieţuit. FOTO: opiniatimisoarei.ro
Prima zebră din Banat nu a supravieţuit. FOTO: opiniatimisoarei.ro

Animalul adus săptămâna aceasta de la Grădina Zoologică din Liberec, Cehia, a evadat de două ori din ţarcul în care era găzduit, a doua escapadă fiindu-i fatală: s-a înecat în lacul de la Zoo.

Zebra Keimoes a fost prezentată oficial vineri de autorităţi şi ar fi urmat să stea 30 de zile în carantină înainte de a fi introdusă în circuitul grădinii zoologice. Timişorenii au mai apucat, însă, să vadă mânzul, pentru că acesta s-a înecat în heleşteul din perimetrul grădinii zoologice. Zebra a evadat din ţarc şi în timpul prezentării de vineri, dar a ajuns înapoi. Mai târziu, evenimentul s-a repetat, însă de această dată mânzul a ajuns în lac, unde s-a înecat, în ciuda eforturilor veterinarului Mihai Arfenie şi a directorului Direcţiei de Mediu din Primărie, Adrian Bere, care au sărit după mânz. Adrian Bere a fost chiar rănit, fiind transportat la spital.

"În cursul zilei de vineri, mânzul a fost prezentat jurnaliştilor, fiind eliberat din spaţiul închis în care a fost adăpostit atunci când a ajuns la Timişoara. Animalul a avut un comportament agresiv pentru mai mult timp, alergând confuz în tarcul amenajat, din care a reuşit să se şi elibereze. Angajaţii Grădinii Zoologice nu au reuşit să îl tranchilizeze, iar după ce animalul speriat a lovit mai multe garduri de protecţie, a revenit în ţarc", au spus reprezentanţii Direcţiei de Comunicare din Primăria Timişoara.

Autorităţile au anunţat că vor încerca să aducă cât mai curând o nouă zebră.

Citeşte şi:

Un nou locatar la Zoo Timişoara: o zebră adusă de la un parc zoologic din Cehia

FOTO Poneii de la grădina zoologică din Timişoara sunt în pericol din cauza pufuleţilor aruncaţi de vizitatori

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite