Cum se explică astenia de primăvară. Alimentaţia abundentă în lipide specifică iernii „ucide“ legumele şi fructele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astenia vin cu stări de oboseală şi dureri de cap, FOTO ehow-blog.com
Astenia vin cu stări de oboseală şi dureri de cap, FOTO ehow-blog.com

Nutriţionistul Mihaela Pantea ne explică cum ne influenţează starea de sănătate schimbarea alimentaţiei de iarnă cu cea de primăvară.

Primăvara auzim peste tot de astenie, acea stare de slăbiciune generalizată, cauzată de schimbările de temperatură şi de lumina în exces. Organismul este epuizat, lipsit de vitalitate şi forţă din cauza carenţelor alimentare, care apare pentru că iarna se consumă multe alimente conservate, care au aport redus de vitamine şi săruri minerale. Medicul nutriţionist Mihaela Pantea susţine că schimbarea alimentaţiei speficică anotimpului rece cu cea de primăvară, are un aport important în starea noastră de sănătate. 

„Alimentaţia din perioada anotimpului rece e o alimentaţie adaptată şi specifică acestui anotimp. Ţinând cont de faptul că temperaturile sunt scăzute, ne-am adapat să consumăm mai multe lipide. Frigul consumă energie, obligă organismul la termogeneză, la producţie mai mare de căldură. Cel mai bun combustibil pentru a produce căldură sunt lipidele. În contrabalans, o alimentaţie mai bogată în lipide ne face să măncăm mai puţine legume şi fructe. În anotimpul rece nici nu avem acces uşor la aceste tipuri de alimente. Aşa se face că iarna supunem organismul unui anumit tip de alimentaţie, când necesită mai multă energie, mai mult consum de calorii”, a declarat medicul nutriţionist Mihaela Pantea. 

Sigur, odată cu venirea primăverii, se modifică şi alimentaţia noastră. „Atunci resimţim această modificare, tot efortul acesta al organismului în perioada rece, prin stări de oboseală, uneori stări de ameţeală, poate chiar şi dureri de cap. Sunt perioade în care simţim că tensiunea noastră e mai scăzută. Simţim nevoie să aducem ceva în plus. Organismul nostru reacţionează. Soluţia este să schimbăm alimentaţia. Trebuie să profităm de tot ce aduce primăvara în pieţele noastre, foarte multe verdeţuri, foarte legume şi fructe”, a mai spus Mihaela Pantea.

De la meniul de post, la cel de sărbătoare

Trecerea de la meniul de post, la masa de sărbătoare, lasă urme în sănătatea românilor. Nu odată s-a întâmplat să se formeze cozi la urgenţe în perioada sărbătorilor, din cauza celor care după o perioadă de restricţii, mâncau într-o zi tot ce şi-au refuzat în şase săptămâni. 
 

„În perioada postului mâncăm un pic mai uşor. Nu mâncăm deloc proteină animală, ci proteine de origine vegetală. Cantitatea de lipide este mult mai mică decât în rest. Trecerea nu trebuie să se facă foarte brusc. Organismul nostru are nevoie de o perioadă de adaptare. Trecerea bruscă de la un tip de alimentaţie, la alt tip de alimentaţie, nu se face de pe o zi pe alta, nu fără o reacţie a organismului. În perioada sărbătorilor pascale obişnuim să ciocnim un ou dimineaţa, unul la prânz, unul seara, iată că se adună. Carnea de miel e o carne mai grea, mai grasă. După cum ştim, digestia lipidelor implică secreţi bilei. În felul acesta forţăm foarte tare secreţia biliară”, a explicat Mihaela Pantea.

  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite