UPDATE Alertă în Lugoj. „Grenada” descoperită în sediul unei bănci este o pompiţă de cauciuc pentru curăţat imprimante şi calculatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grenada a fost descoperită de un angajat al băncii Carpatica din Lugoj FOTO Cetateanul
Grenada a fost descoperită de un angajat al băncii Carpatica din Lugoj FOTO Cetateanul

Un angajat al Băncii Carpatica filiala Lugoj a descoperit, luni după-amiază, în jurul orei 16.30, pe biroul său un dispozitiv care se aseamănă cu o grenadă. Anagajatul băncii a alertat firma de securitate cu care are contract banca. La rândul lor, agenţii firmei de securitate au alertat Poliţia.

UPDATE Pirotehniştii sosiţi la Lugoj de la Timişoara au ridicat obiectul suspect găsit în bancă. Specialiştii au constatat că „grenada” este o pompă din cauciuc folosită la curăţarea imprimantelor şi calculatoarelor. De altfel, primele cercetări au scos la iveală că un angajat al firmei care asigură mentenanţa calculatoarelor a lucrat în cursul zilei de luni la o imprimantă a băncii. 

UPDATE O echipă de specialişti venită de la Timişoara a pătruns în interiorul Băncii. Obiectul suspect este analizat, urmând ca geniştii să decidă cum acţionează în continuare.

Surse din rândul Poliţiei i-au declarat reporterului ziarului „Cetăţeanul”, prezent la faţa locului, că grenada este una realizată manual, este din metal şi pe partea din mijloc este învelită cu bandă izolatoare neagră, iar la unul dintre capete s-a observat ceea pare a fi declanşatorul. Toate forţele din Lugoj au fost alertate, în aceste momente circulaţia fiind închisă pe trei străzi din centrul oraşului. Pompierii au asigurat zona în eventualitatea unei deflagraţii, iar forţele de ordine de la Lugoj aşteaptă intervenţia geniştilor, care trebuie să vină de la Timişoara. 





 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite