Zeci de mii de porci vor fi sacrificaţi de sărbătorile de iarnă
0Medicii veterinari gorjeni se aşteaptă ca, în judeţul nostru, aproximativ 50.000 de porci vor fi sacrificaţi cu ocazia sărbătorilor de iarnă care se apropie.
Examenul trichineloscopic este obligatoriu pentru evitarea oricărui pericol. Acesta se efectuează în 54 de locaţii din judeţul Gorj de către medicii veterinari. „În această perioadă facem instruirea tuturor medicilor veterinari vizavi de examenele trichineloscopice şi suntem gata să verificăm cei peste 50.000 de porci care sunt pregătiţi pentru sacrificare. Avem 54 de locaţii unde avem dotare cu trichineloscoape. Oraşele, municipiile şi marile comune au dotare, iar acolo unde medicii veterinari au câte două circumscripţii concesionate, vor putea derula acţiunea la o singură circumscripţie. Logistica este foarte scumpă şi de aia vorbim de doar 54 de locaţii, pentru că aparatura costă în jur de 150 de milioane de ei vechi. Colegii vor avea program inclusiv sâmbăta şi duminica. Taxele sunt de 9 lei în circumscripţiile de stat şi 10 lei la circumscripţiile private”, a spus Ion Iliuţă.
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor vor intensifica verificările
Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj vor intensifica verificările în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă: „Ne propunem creşterea siguranţei alimentare, îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate consumatorilor, îmbunătăţirea sistemului de transmitere, urmărire şi soluţionare a reclamaţiilor. De asemenea, se acordă o atenţie sporită produselor şi serviciilor către care consumatorii îşi îndreaptă atenţia în această perioadă, precum: alimente specifice sărbătorilor de iarnă, băuturi, legume şi fructe, jucării, produse textile, articole de încălţăminte, produse ornamentale cu specific, servicii de înfrumuseţare”, a declarat Mădălin Giurcău, comisarul şef al CJPC.