Un cal a fost lăsat să agonizeze ore în şir după un accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cal lăsat nesupravegheat a provocat, vineri seară, un accident pe DN 67, în apropiere de Târgu-Jiu, în urma căruia două autoturisme au fost avariate. Şoferii au scăpat cu răni uşoare, iar animalul a fost scos în afara drumului, unde s-a chinuit ore întregi până când a murit.

La faţa locului nu a venit niciun medic veterinar pentru a-i uşura suferinţele animalulului, iar acesta acesta a agonizat ore în şir. Ion Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, a spus că a fost anunţată  Direcţia Sanitar Veterinară: „După ce au terminat cercetarea, poliţiştii informează instituţiile publice abilitate să-şi facă treaba mai departe, respectiv Direcţia Sanitar-Veterinară şi Direcţia de Servicii Comunale. Poliţiştii informează, dar DSV-ul nu are oameni care lucrează noaptea, iar accidentul a avut loc la ora 23.00. Poliţiştii au scos animalul în afara părţii carosabile, au informat mai departe şi au venit sâmbătă dimineaţa”. 

DSVSA, anunţată cu întârziere

Nicolae Călescu, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, spune că instituţi a fost anunţată abin a sâmbătă dimineaţa:

„Sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 08.00, am fost anunţaţi. Am trimis băieţii. Calul nu are cip, nu se ştie proprietarul. A fost eutanasiat şi dus spre Protan. Nu ne-a anunţat nimeni vineri seara. Poliţia trebuia să mă anunţe”.
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite