Raul Chiriac a fost pus în libertate şi va fi cercetat sub control judiciar
0Şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Raul Chiriac, a fost pus în libertate astăzi, după o noapte în arestul Poliţiei Gorj.
Raul Chiriac a fost prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, însă procurorul de caz a decis să fie cercetat sub control judiciar în dosarul privind restaurarea sediului Primăriei Târgu Jiu.
Raul Chiriac este acuzat că s-a ocupat de lucrările de reparaţii la sediul Primăriei Târgu Jiu fără respectarea legislaţiei: „Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Serviciul de Investigaţii Criminale, au reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă 24 de ore şi introdus în Centrul de reţinere şi arestare preventivă al IPJ Gorj un bărbat în vârstă de 48 de ani din Târgu Jiu, cercetat sub aspectul săvârşiirii infracţiunii de abuz în serviciu. Duin cercetări a reieşit faptul că în perioada iulie - septembrie anul curent, bărbatul s-a ocupat de derularea unor lucrări de construcţii la o clădire monument din municipiul Târgu Jiu, fără respectarea prevederilor legale din domeniu, deşi avea cunoştinţă de avizele şi demersurile necesare executării lucrărilor. Poliţiştii efectuează cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţional, urmând în cursul zilei de mâine să fie prezentat magistraţilor cu propuneri legale“, a spus Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.