Manţog mai aşteaptă până când va fi eliberat din închisoare. Cererea de eliberare condiţionată a fost respinsă de Judecătoria Târgu Jiu
0
Cererea de eliberare condiţionată din penitenciar a lui Ionel Manţog a fost respinsă de Judecătoria Târgu Jiu, care a dispus să fie reanalizată la sfârşitul acestei luni.
„Respinge cererea formulată de petentul Manţog Ionel, în prezent deţinut în Penitenciarul Târgu.-Jiu. Stabileşte termen de rediscutare a cererii la data de 29.04.2015“, e arată în sentinţa judecătorească.
Fostul secretar de stat în Ministerul Economiei, Ionel Manţog, a solicitat, în luna martie, eliberarea condiţionată din penitenciar, potrivit dispoziţiilor legale. Potrivit legii, liberarea condiţionată poate fi cerută după ce condamnatul a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, cu condiţia ca acesta să fie stăruitor în muncă, disciplinat şi să dea dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale.
Condamnat în dosarul strămutaţilor de lux
Ionel Manţog a fost condamnat la cinci ani de închisoare în anul 2012, pentru abuz în serviciu în formă calificată, în dosarul strămutaţilor de lux. Fostul director economic al ex-Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia s-a folosit de informaţii considerate secrete de serviciu şi a cumpărat casă de ţară, la preţuri mici, în sate care urmau să fie demolate din cauza extinderii carierei, iar în schimb ar fi primit, drept despăgubiri, o vilă de lux în cartierul Primăverii din Târgu-Jiu.