Doi absolvenţi susţin examenul de bacalureat acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi elevi gorjeni cu probleme de sănătate susţin bacaureatul acasă. O comisie specială se va deplasa la domiciliile celor doi pentru a-i examina.

Cei doi liceeni vor fi examinaţi acasă pentru că sunt în imposibilitatea de a se deplasa la locurile de desfăşurare a examenului, pentru că au handicap de gradul I. „Am primit două solicitări venite din partea unor elevi care nu se pot deplasa. Am demarat procedurile, conform metodologiei, ca să obţinem aprobarea Comisiei naţionale de organizare a bacalaureatului. Conform metodolofiei, în situaţia în care elevii nu se pot deplasa din motive medicale, atestat prin documente, atunci se formează o comisie care se va deplasa la domiciliile lor“, a precizat Georgeta Popescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. 

4300 de candidaţi s-au înscris la bac

La prima sesiune vor participa peste 4.300 de absolvenţi de clasa a XII-a. Săptămâna viitoare, aceştia îşi vor testa competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Examenul va începe pe 1 iulie, cu probele scrise.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite