Coloana fără de Sfârşit se înnegreşte. Ce fac autorităţile locale. „Ultimele lucrări de restaurare au avut loc în anul 2000“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe module ale Coloanei lui Brâncuşi aflate în partea superioară s-au înnegrit
Mai multe module ale Coloanei lui Brâncuşi aflate în partea superioară s-au înnegrit

Coloana fără de Sfârşit a lui Constantin Brâncuşi şi-a pierdut strălucirea de altădată. O parte din opera de artă s-a înnegrit.

Fenomenul se constată mai ales la modulele din partea superioară a capodoperei lui Brâncuşi. 

„La o anumită perioadă, atunci când se constată existenţa acestui proces, este nevoie de lăcuirea operei şi de alămirea ei. Nu s-au mai făcut aceste operaţiunii din anul 2000, atunci când Coloana s-a făcut o restaurare generală“,

a spus Ion Mocioi, un cunoscut cercetător şi autor a numeroase lucrări despre viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi. 

coloana

Acesta este adeptul unei alte procedurii, cea de aurire a Coloanei fără de Sfârşit, care este mai puţin invazivă, iar rezistenţa ar fi mai ridicată. 

Proiectul de restaurare, în faza finală

Autorităţile municipiului Târgu Jiu susţin că se lucrează la un proiect de restaurare şi de intervenţie periodică asupra tuturor operelor lui Brâncuşi care se află în oraşul de pe malul râului Jiu: „Ne aflăm în faza finală cu acest proiect, care se află în curs de avizare la Ministerul Culturii. Procesul presupune în prima fază aplicarea unui nou strat de alamă şi a unui lac protector. Fenomenul acesta apare cam în aceleaşi locuri. Dorim ca intervenţiile să fie realizate în mod corespunzător şi din acest motiv proiectul presupune o activitate interdisciplinară“, a spus Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite