CNADNR nu îşi asumă riscurile deschiderii circulaţiei pe tot traseul Transalpinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După Rânca, şoferii circulă pe răspunderea lor
După Rânca, şoferii circulă pe răspunderea lor

Conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a luat decizia să declare închisă circulaţia pe Transalpina, tronsonul cuprins între Rânca şi Sebeş, după ce doi ani la rând s-a circulat bară la bară. 

Cazul Georgianei Elena Ghegeliu, tânăra care a câştigat despăgubiri de un milion de euro de la CNADNR, pare că a determinat conducerea Companiei să îşi ia măsuri de precauţie. Directorul CNADNR, Narcis Neaga, s-a aflat ieri pe Transalpina, pentru a constata dacă se poate circula în condiţii de siguranţă. Şeful drumurilor a declarat că Transalpina nu se află în administrarea CNADNR şi că nu s+a putut rezilia contractul cu firma constructoare aflată în insolvenţă: „Este limpede că, în momentul de faţă, acest drum nu aparţine Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, ci aparţine constructorului ROMSTRADE, care este în insolvenţă. Am încercat să reziliem contractul. Există o prevedere contractuală care nu ne permite să-l reziliem decât pe cale judiciară. Am făcut o notificare către casa de insolvenţă, care nu a fost de acord cu rezilierea contractului. În consecinţă, noi nu am putut să preluăm lucrările la drum şi să continuăm ceea ce s-a făcut până acum. Casa de insolvenţă nu vrea rezilierea contractului pentru că noi mai avem să plătim din acest contract 400 milioane de lei până la sfârşitul lui 2015, situaţie care este convenabilă pentru casa de insolvenţă, pentru că suntem o sursă de venit pentru casă.“.

„Nu ne permitem riscul să preluăm drumul“

Neaga a mai spus că nu îşi permite riscă să preia drumul, chiar dacă acest lucru va însemna afectarea turismului: „Drumul este gata în proporţie de 75-80%, însă nu are elemente de siguranţă şi nu ne permitem riscul să preluăm drumul, pentru că dacă se întâmplă ceva suntem puşi la zid cu toţii . Nu putem face o preluare pentru punere în trafic pentru că în joc miza adevărată o reprezintă viciile ascunse pe care încercăm să le descoperim. Situaţia este neplăcută pentru că înseamnă o frânare a dezvoltării zonale a turismului".

Circulaţia permisă doar până la Rânca

Circulaţia este permisă doar până la Rânca, iar cine se aventurează mai departe o face pe propria răspundere. „Doar până la Rânca încercăm să menţinem cu elemente de siguranţa traficului. După Rânca, cine va circula, circulă pe propria răspundere. Şoferii riscă amenzi, pentru că traficul este închis. Nu ar trebui speriaţi de amenzi, ci de faptul că s-ar putea întâmpla ceva. O să întărim măsurile de siguranţă a traficului până în Rânca“, a mai spşus Narcis Neaga. 

Sechestru asigurator pe 90 milioane de lei

CNADNR a reuşit să aplice sechestru asigurator pe 90 milioane de lei. „Garanţiile de punere în execuţie sunt de 130 milioane de lei, din care 90 milioane de lei sunt garanţii expirate, dar noi am pus sechestru asigurator pe ele, iar pentru diferenţa de 40 milioane de lei intenţionăm să-l executăm. Până la sfârşitul lunii iulie vrem să calculăm ce prejudiciu a produs necalcularea contractului pentru CNADNR. În momentul în care avem toate aceste informaţii ne adresăm justiţiei, care va spune da sau nu rezilierii“, a precizat Neaga.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite