Ce a declarat în faţa instanţei de judecată fostul preşedinte al Consiliului de Supraveghere al CEO în procesul de abuz în serviciu al lui Ciobotărică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Ciobotărică, fostul manager al CEO
Laurenţiu Ciobotărică, fostul manager al CEO

Radu Cristian, fostul preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, a venit, în această dimineaţă, la Tribunalul Gorj, pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul în care trei directori din cadrul CEO sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu privire la acordarea unor compensaţii băneşti fostului director al Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, în sumă de 128.000 de lei.

Cristian Radu a fost citat, până acum, de mai multe ori cu mandat, dar nu a fost găsit în ciuda insistenţei de judecată. 

Fostul preşedinte al Consiliului de Supraveghere din cadrul CEO a spus că a fost contactact de Ciobotărică, preşedintele Directoratului CEO şi managerul companiei, pentru a-i oferi lui Medinţu o serie de compensaţii băneşti ca să plece mai repede: „Aurel Medinţu nu se simţea în apele lui în noua echipă după plecarea lui Laurenţiu Ciurel. Am purtat discuţii de ordin general prin intermediul telefonului sau prin schimb de mesaje cu membrii directoratului, inţelegând că martorul Medinţu doreşte să părăsească echipa, întrucât nu se mai simte în largul său. Alte discuţii concrete nu am avut şi nu cunosc motivele pentru care Medinţu dorea să plece. În ziuade 22 decembrie 2015, am fost contactat telefonic de preşedintele directoratului, Laurenţiu Ciobotărică. Mi-a spus că martorul Medinţu vrea să plece şi că ar dori să rezolve mai repede această problemă prin acordarea unui număr de salarii. Argumentele mele: contractul de mandat nu prevedea aceste salarii. Situaţia financiară a Complexului nu este tocmai buna şi, alături de Ciurel, şi Medinţu putea fi vinovat, răspunzând chiar de zona de energie. În încheiere, inculpatul Ciobotărică mi-a transmis că va gasi el o soluţie. (...) Nu îmi amintesc dacă în ziua de 22 decembrie 2015, anterior sau la o zi după am primit pe email o propunere de încetare a contractului de mandat al martorului Medinţu, unde, spre final, se preciza că i se vor acorda un număr de salarii compensatorii, dar nu îmi amintesc cât. Eu am refuzat documentul respectiv şi am cerut să mi se trimită un document care stă la baza propunerii. Apoi, am primit pe email convocatorul şedinţei şi ordinea de zi a şedinţei din 22 decembrie, unde, spre final, am observat că unul din punctele ce urmau a fi discutate privea încetarea contractului de mandat cu salarii şi nu se spunea despre acordarea unui număr de salarii compensatorii. Dacă mi s-ar fi trimis aşa ceva, eu l-aş fi restituit pentru că discutaseram anterior şi am considerat că s-a înţeles“.

Cristian Radu a spus că a aflat mult mai târziu de acordarea compensaţiilor: „După şedinţă, mi s-a comunicat, sumar, minuta, din câte îmi amintesc.., observând că a fost aprobată încetarea contractului de mandat al martorului Medinţu. Personal, am aflat de acordarea salariilor compensatorii în luna martie 2016, când am fost chemat la IPJ Gorj, pentru cercetări“. 

Fostul preşedinte al Consiliului de Supraveghere a precizat că acordarea plăţilor intra în competenţa Consiliului de Supraveghere: „Regulamentele interne arată clar că era de competenţa CS, fiind unul dintre principalele atribuţii. Habar nu aveam că are un contract individual de muncă. Ştiam doar că are contract de mandat. Şi aşa am analizat. De contractul individual de muncă am aflat de la Jianu şi Ciobotarică la momentul discuţiilor din aprilie 2016“. 

Cristian Radu a spus că a încercat recuperarea banilor achitaţi lui  Medinţu: „Când am aflat în martie 2016 de la IPJ Gorj, în prima şedinţă a Consiliului de Supraveghere, am propus anularea deciziei din 22 dec 2015, şi recuperarea sumei acordate lui Medinţu, dar unii membri s-au opus pe considerentul că s-ar fi confirmat faptul că s-ar fi comis o eroarea la nivelul Directoratului şi un potenţial prejudiciu. (...) În situaţia dată, puteam să anulăm decizia Directoratului indiferent de sumă, pentru că se referea la un membru al directoratului asupra căruia CS are competenţă de numire, revocare, etc.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite