Petiţie online: Spune "NU" desfiinţării Sportului şi Culturii în Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petitia a fost postată după ce primarul municipiului Târgovişte a tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia în care vor ajunge câteva instituţii publice
Petitia a fost postată după ce primarul municipiului Târgovişte a tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia în care vor ajunge câteva instituţii publice

Târgoviştenii trag un semnal de alarmă cu privire la micşorarea bugetului pe 2013 în domeniile culturii şi sportului. Pe site-ul petitieonline.ro a fost postat un document, pe care cei care se tem că sportul şi cultura vor ajunge în derizoriu, o pot semna.

Petitia a fost postată după ce primarul municipiului Târgovişte a tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia în care vor ajunge câteva instituţii publice, în urma micşorării drastice a bugetului pe anul 2013. Teatrul Municipal Târgovişte este la un pas de desfiinţare, iar Clubul Sportiv s-ar putea închide de la 1 iulie.

Din cauza fondurilor reduse, instituţia teatrală de la Târgovişte va putea susţine doar două premiere anuale din cinci, fiind astfel în ilegalitate. S-au redus semnificativ bugetele pentru Zilele Cetăţii, Crizantema de Aur sau ”Moş Crăciun soseşte în oraş”, dar şi pentru “Festivalul Păpuşilor Vii sau ”Cooltura Urbană”, spectacole pentru copii.

”Voi trimite o scrisoare primului ministru al României, ministrului Culturii şi celui al Sporturilor, prin care îi voi informa despre această situaţie dezastruoasă în care se află municipiul Târgovişte din punct de vedere al artei şi al sportului”, a declarat primarul.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite