Luptătorul care a fentat paralizia, a plecat din România şi face carieră în Anglia: „În baston am mers la meci“
0Aproape de paralizie, un tânăr luptător profesionist MMA din Târgovişte n-a renunţat la sport. Constantin Rădoi, alias "Soldatul", s-a apucat de box şi o face foarte bine, la nivel de profesionist, în Anglia.
Triplu campion naţional la arte marţiale în stilul Sei Budokai şi cu premii naţionale obţinute la competiţii de BJJ (brazilian jiu-jitsu) şi MMA (arte marţiale mixte), luptătorul Constantin Rădoi, supranumit "Soldatul", pentru că lucra în armată, a plecat în Anglia în urmă cu aproximativ un an, după o accidentare la spate. A fost la un pas să paralizeze, dar, în ciuda avertismentelor medicilor, s-a reapucat de sport. De data aceasta a intrat în ringul de box.
"Dumnezeu mi-a dat accidentarea ca să vadă cât pot să duc. Aveam un prieten în Anglia şi primul lucru pe care l-am făcut atunci când am mers la el, mi-a căutat un job. Dr am plecat tot cu gândul la sport, pentru că în Anglia am văzut că ai alte oportunităţi, multe evenimente. Poate să ajung în cărucior să nu mai fac sport. Am văzut că în momentele în care nu mai eşti bun te dă lumea la o parte aici la noi. Singurii care au fost alături de mine au fost prietenii mei, băieţii de la club şi antrenorul meu. Accidentarea am suferit-o într-o perioadă de antrenament şi într-o dimineaţă, după un sparing, când trebuia să mă duc să dau un examen de grad de centură la Bucureşti, n-am mai putut să îmi mişc piciorul. A venit senseiul la mine şi m-a luat din pat să merg la meci, în baston", spune Soldatul, elev al sensei Viorel Staicu, la CS Ager Târgovişte.
Rădoi a lucrat la Garnizoana de Tancuri din Teiş timp de 8 ani, iar acum sortează fructe într-un supermarket.
"Eram caporal la garnizoana de la Teiş, la tancuri. M-a ajutat serviciul pentru că eram mereu în priză cu tot felul de greutăţi, era ca un antrenament. În Anglia lucrez la un supermarket, acolo unde sortez fructele. Ridic zilnic zilnic vreo 500 de lădiţe de fructe", mai spune luptătorul.
Cel mai mare rezultat: "faptul că m-am ridicat de fiecare dată"
"În sei budokai sunt neînvins la amatori, luptător prefesionit MMA, campion la Grappling. Cea mai mare realizare a mea e că m-am ridicat de fiecare dată când am căzut. Din afară pare dur MMA-ul, dar în interior nu e chiar aşa. E mult mai simplu decât boxul, pentru că toţi pumnii ăia în cap te afectează şi când se lasă de sport, anumiţi boxeri nu mai ştiu să vorbească. M-a ajutat în box faptul că aveam condiţie fizică. În MMA luptam câte 5 minute pe repriză, la box mă bat 2-3 minute. Bani nu câştig mare lucru, din vânzarea biletelor şi de la organizator", mai spune târgovişteanul.
Prima centură în box
La jumătatea lunii noimebrie, Soldatul a l-a învins sâmbătă pe Kane Mallinson, într-un meci de categorie superioară categoriei sale, câştigând astfel centura WCA (World Combat Arts).