Gabriel Paraschiv implementează la Flacăra Moreni modelul marilor cluburi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalul morenar a început să reînvie o dată cu (re)întoarcerea lui Gabriel Paraschiv la Flarăra. Revenirea lui „Pără” a făcut din gruparea de pe Cricov să devină una dintre cele mai serioase echipe din campionatul judeţean.

Având alături Primăria Municipiului Moreni, fostul căpitan al Oţelului a găsit într-o perioadă scurtă de timp resursele necesare ca gruparea galben-albastră să arate mult mai bine decât în prima parte a sezonului. 

În urma profesionalismului arătat de Paraschiv, autorităţile locale au oferit echipei un buget stabil pe anul în curs şi câte un set complet de echipament sportiv jucătorilor, la sfârşitul săptămânii trecute. Mai mult de atât, cum reluarea campionatului se apropie, conducerea tehnică a stabilit şi lotul de 23 de jucători pe care va miza în retur. 

Astfel, fotbaliştii pe care staff-ul tehnic a decis să-i oprească la Flacăra sunt: Păsărică, Halcu – portari, Banu, M. Plăcintă, Mocanu, Acasandrei, Ciornovschi, A. Pârvu, Dăuş, Tronaru – fundaşi, L. Plăcintă, Palamariu, Benghea, A. Andrei, A. Negrea, B. Negrea, G. Preda, V. Petre, Bucuroiu – mijlocaşi, Iliescu, Cârnaru şi V. Preda – atacanţi. 

În ceea ce-l priveşte pe Vasile Petre, acesta va ocupa şi funcţia de antrenor secund a formaţiei morenare. Pentru partea a doua  stagiunii, Flacăra nu va mai beneficia de serviciile unor jucători precum Vlădescu (plecat la Comerţul Brezoale), Constantinescu, Grozea, Grădinaru, S. Pârvu, Ştefănoiu (destinaţii necunoscute), Feraru şi Dragomir (lăsaţi la echipa juniorilor A1). 

Cum Paraschiv şi-a propus să implementeze la Moreni modelul cluburilor mari, după relauare campionatului, în fiecare săptămână va coopta la antrenamente câte doi copii de la grupele de juniori (cei mai buni după fiecare etapă), pentru a-i obişnui cu sistemul de joc şi şedinţele de pregătire de la prima echipă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite