Consiliul Judeţean Dâmboviţa va organiza concurs pentru postul de administrator public
0Consilierii judeţeni din Dâmboviţa au aprobat, vineri, criteriile şi procedura pentru ocuparea funcţiei de administrator public al judeţului, votul fiind însă unul controversat.
Unul dintre consilieri a propus ca amendament să se elimine un criteriu, pe care l-a considerat restrictiv, iar candidaţilor să li se ceară studii superioare şi nu studii superioare în domeniul juridic sau economic. Amendamentul a fost aprobat. A mai fost aprobat un amendament prin care să se solicite candidaţilor experienţă în accesarea de fonduri europene, amendament care a fost de asemenea aprobat. Preşedintele de şedinţă a propus ulterior votarea hotărârii în varianta iniţială, deci fără cele două amendamente, şi s-a votat pentru, astfel că unii consilieri nu au ştiut, în final, care este varianta ce rămâne valabilă, cea cu amendamente sau cea fără.
Subprefectul Antonel Jijie, prezent la şedinţă, a declarat pentru AGERPRES că aşteaptă ca reprezentanţii Consiliului Judeţean să trimită hotărârea la Prefectură pentru viza de legalitate, după care se va pronunţa.
Concursul pentru ocuparea funcţiei de administrator public va avea trei etape: selecţie dosare de înscriere, probă scrisă şi interviu.
Printre criteriile cerute candidaţilor la postul de administrator public al judeţului Dâmboviţa sunt master sau studii superioare în management, experienţă în funcţii de conducere în administraţia publică de minimum cinci ani, curs expert achiziţii publice atestat prin certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.