Consiliul Judeţean Dâmboviţa, aproape de dizolvare. Ţuţuianu extrem de furios după ce a avut sala goală la ultima şedinţă
0Consiliul Judeţean Dâmboviţa se află în pragul dizolvării, după ce consilierii PDL şi PNL au lipsit de la şedinţa ordinară convocată, luni, acest lucru fiind catalogat de preşedintele Adrian Ţuţuianu "un şantaj" pe care nu îl acceptă.
"Avem o dovadă foarte limpede că modificarea legii aleşilor locali şi instituirea unui termen de 45 de zile în cadrul cărora să clarificăm apartenenţa politică, apare ca un nact normativ absolut necesar. USL, în Dâmboviţa, a câştigat în formula din 2012, 18 mandate în CJD, adică cetăţenii au avut grijă să fim suficienţi ca să conducem judeţul pentru o perioadă de 4 ani de zile. Ceea ce fac cei din PNL este o trădare a celor care au votat în 2012 pentru o anumită formulă politică, iar situaţia de faţă justifică pe deplin ordonanţa Guvernului", a precizat preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu.
O nouă şedinţă ordinară a fost convocată pentru sfârşitul acestei săptămâni, iar consilierii judeţeni care nu vor fi prezenţi ar putea „avea pe conştiinţă” dizolvarea CJD.
"N-am nicio teamă. Sunt convins că vom reuşi să consolidăm o majoritate şi nu o să stăm după mofturile diverselor persoane care încearcă să ăşi valorifice politic diferite poziţii în interes personal. Când o să fiu eu pregătit să fac toate dezvăluirile necesare, o să le fac. Nu accept şantajul. Mergem la dizolvarea CJD, dacă nu găsim o soluţie ca să funcţioneze", a mai spus Ţuţuianu,
Organizaţia judeţeană PDL nu a avut nicio poziţie oficială legat de participarea primarilor democrat-liberali la şedinţa politică a PSD Dâmboviţa.

Nu este pentru prima data când primari PDL sunt prezenţi la şedinţe ale PSD. În luna februarie 15 primari PDL au participat la Comitetul Executiv al PSD Dâmboviţa. La acel moment, conducerea PDL Dâmboviţa a anunţat că nu îi va exclude din partid, "pentru a le face un bine, să poată plecă fără a-şi pierde mandatul la PSD".
Comunicat ACL
"Consilierii Alianţei Creştin Liberale nu au participat astăzi, 1 septembrie, la şedinţa Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în semn de protest faţă de modul discreţionar în care au fost repartizate fondurile publice. Preşedintele CJD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a copiat modelul şefului său politic, baronul Liviu Dragnea, împărţind banii contribuabilului în funcţie de interese de partid, şi nu în conformitate cu priorităţile de dezvoltare ale judeţului, măcinat de şomaj şi lipsă de investiţii. Având în vedere faptul că grupurile politice reprezentate în Consiliul Judeţean Dâmboviţa nu au fost consultate, consilierii ACL nu au girat, nici măcar prin prezenţă, şedinţa CJD, transformată într-un instrument al încălcării democraţiei", se arată într-un comunicat al Alianţei Creştin Liberale.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa are 34 de membri, 12 de la PSD, 14 PDL, cinci PNL şi trei PPDD, iar preşedinte este social democratul Adrian Ţuţuianu.