Accident grav în Târgovişte, soldat cu două victime
0Accident grav în Târgovişte. O femeie şi fiica sa, au fost lovite de un autoturism, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. Mama avea 39 de ani, iar fiica sa, 7.
La puţin timp de la producerea accidentului, poliţia şi salvarea s-au deplasat de urgenţă la faţa locului. Victimele au fost transportate la spital pentru verificări şi tratament. În urma cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că atât mama cât şi fiica au o stare de sănătate bună. Soferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Conducătorul autoturismului este în vârsta de 62 de ani. El nu a oferit vreo declaraţie legată de starea sa de vinovăţie şi nici despre accident în sine. Poliţiştii urmează să investigheze cazul şi să stabilească pedeapsa la care se expune şoferul. Dat fiind faptul că cele două victime nu au suferit răni grave, este posibil ca şoferul să scape cu o amendă respectiv suspendarea permisului.