Ţuţuianu în costum tradiţional, la Ziua Naţională a Portului Popular din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu continuă seria de întâlniri cu fraţii de peste Prut. Delegaţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa a efectuat o vizită în oraşul Ştefan Vodă la obiectivul de investiţii „Reparaţie capitală şi dotare tehnică a Liceului Teoretic Ştefan Vodă”, urmare a protocolului de cooperare şi înfrăţire între Judeţul Dâmboviţa din România şi Raionul Ştefan Vodă din Republica Moldova.

Ţuţuianu a fost chemat în Raionul Ştefan Vodă la invitaţia preşedintelui Raionului Ştefan Vodă, Nicolae Molozea, având în vedere bunele relaţii dintre cele două unităţi administrativ-teritoriale, relaţii asumate oficial prin protocolul de cooperare.

Valoarea totală a programului de finanţare a obiectivului de investiţii mai sus-menţionat este de 1.733.281 lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa este de 888.525 lei. 

image

Duminică, Ţuţuianu a participat la evenimentele dedicate Zilei Naţionale a Portului Popular, manifestare ce a culminat cu defilarea alaiului ansamblurilor artistice tradiţionale ale tuturor satelor din acest raion.

În urma discuţiilor oficiale s-a stabilit ca între reprezentanţii celor două unităţi administrativ-teritoriale să aibă loc întâlniri având drept scop derularea unor proiecte comune în domeniile economic şi cultural - educaţional.

Totodată, reprezentanţii celor două unităţi administrativ-teritoriale au stabilit ca, şi în vara acestui an, să fie continuat schimbul de tabere şcolare în cadrul programului comun, lansat în anul 2013.

image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite