FOTO Ialomiţenii, aproape de semenii suferinzi. Povestea donatorilor solidari cu supravieţuitorii carnagiului din Muntenegru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul de Transfuzii Sanguine de la Slobozia este de câteva zile pe lista centrelor din ţară unde se poate dona sânge pentru supravieţuitorii răniţi în accidentul din Muntenegru. Tot de câteva zile, ialomiţenii s-au mobilizat să-i sprijine pe semenii lor aflaţi în suferinţă.

Durere fără margini

În faţa Centrului de Transfuzii Sanguine de la Slobozia e agitaţie aşa cum n-a mai fost de câteva luni bune. Câţiva oameni se înghesuie pentru a prinde un loc mai în faţă. Toţi vor să facă acelaşi lucru, să doneze sânge pentru supravieţuitorii accidentului din Muntenegru.

Au rămas fără cuvinte în momentul în care au aflat ştirile despre cel mai mare carnagiu în care au fost implicaţi cetăţeni români. Ioana Ştefan (49 de ani) s-a aflat astăzi printre ialomiţenii veniţi la Centrul de Transfuzii de la Slobozia. Femeia a bătut cu trenul o distanţă de peste 30 de kilometri, pentru a-i sprijini pe oamenii a căror viaţă depinde de cei asemenea ei.

 „Nu mi-a venit să cred când am văzut la televizor ceea ce s-a întâmplat. Mă tot gândesc la faptul că aşa ceva i se poate întâmpla oricui. Tocmai de aceea am venit special pentru aceşti oameni să donez sânge” susţine femeia.

Mai mult, Ioana Ştefan se află pe lista permanentă de donatori de sânge ialomiţeni. A considerat că este benefic să facă acest gest, iar în mod constant străbate 30 de kilometri pentru a veni la Slobozia ca să doneze sânge.

„Este important să donezi sânge. Eu o fac de câte ori este nevoie. Îmi pasă foarte mult de semenii mei, tocmai de aceea fac acest gest” mărturiseşte donatoarea.

„E cumplit ceea ce s-a întâmplat”

Din sala unde se efectuează recoltarea de sânge, o asistentă strigă numele lui Marian Udrea (57) de ani. Bărbatul se ridică de pe banca de aşteptare şi se îndreaptă către uşă. Este un donator important, deoarece are o grupă de sânge foarte rară, BIII RH Negativ.

Această grupă o deţin un sfert dintre supravieţuitorii tragediei din Muntenegru, tocmai de aceea este nevoie urgentă de ea.

„ E cumplit ceea ce s-a întâmplat. Mă bucură faptul că pot să-i ajut pe aceşti oameni. Sper să treacă cu bine peste toată această tragedie” susţine donatorul.

Solicitări record

Tragedia din Muntenegru a făcut ca numărul donatorilor care vin la Centrul de Transfuzii Sanguine de la Slobozia să crească de trei ori.

De când instituţia a fost selectată pentru a colecta sânge destinat persoanelor implicate în accidentul din străinătate, donatorii vin mai des.

 „Avem un aflux de donatori în această perioadă. Este bine pentru că aşa putem să-i ajutăm pe semenii noştri” susţin cadrele medicale din cadrul Centrului de Transfuzii Slobozia.

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite