Administratorul unei firme din Urziceni, trimis în judecată pentru o fraudă în bugetul Uniunii Europene de 300000

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii DNA au probat activitatea infracţională a celor doi FOTO: adevarul.ro
Procurorii DNA au probat activitatea infracţională a celor doi FOTO: adevarul.ro

DNA Bucureşti a trimis astăzi în judecată administratorul unei societăţi comerciale din Urziceni şi pe un complice de-al acestuia sub acuzaţia că ar fi fraudat bugetul Uniunii Europene cu 300000 de euro. Se pare că patronul din Urziceni a beneficat ilegal de fabuloasa sumă de bani.

Potrivit unui comunicat de presă, procurorii anticorupţie specifică foarte clar motivele pentru care cei doi au fost trimişi în judecată. „ Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor SAVA CONSTANTIN, administrator şi responsabil legal al SC CARMAN SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave şi înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave şi MIHĂESCU ŞTEFAN CRISTIAN, administrator al SC GEMA K & M GRUP SRL şi împuternicit să reprezinte interesele societăţii RUDOLF KISSINGER GmbH din Germania, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave. (...)

La data de 31 mai 2005, Agenţia SAPARD (actuala Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), în calitate de autoritate contractantă, a încheiat cu SC CARMAN SRL, firma inculpatului Sava Constantin, în calitate de beneficiar, un contract pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală SAPARD – România în scopul realizării proiectului intitulat „Înfiinţare fabrică nouă procesare carne SC CARMAN SRL, Urziceni, jud. Ialomiţa”.


În cadrul acestui proiect, la data de 21 iulie 2005, inculpatul Sava Constantin, în calitate de reprezentant legal al beneficiarului proiectului, cu ocazia depunerii dosarului de achiziţie prin care făcea dovada achiziţionării utilajelor necesare pentru înfiinţarea fabricii de procesare carne ce făcea obiectul finanţării, a prezentat Autorităţii Contractante mai multe documente false (oferte, proces verbal de licitaţie, etc.).

Practic, la dosarul de achiziţie au fost incluse două oferte falsificate în numele unor firme care, în realitate, nu au participat la licitaţie. Contractul de achiziţie a fost atribuit societăţii RUDOLF KISSINGER Gmbh din Germania, reprezentată în România de firma inculpatului Mihăescu Ştefan Cristian SC GEMA K & M GRUP SRL.De altfel, Mihăescu Ştefan Cristian este cel care i-a pus la dispoziţie lui Sava Constantin documentele false care au fost prezentate Autorităţii Contractante.

Prin utilizarea documentelor false, SC CARMAN SRL a încasat pe nedrept suma totală de 1.417.147,54 lei, contribuţie comunitară şi buget naţional, echivalentul a aproximativ 398.075 euro.“ se arată în comunicatul remis presei de reprezentanţii DNA Structura Teritorială Bucureşti.

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite