VIDEO  A început procesul tânărului din Şopârliţa care şi-a strangulat prietena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragoş Costinel Rusănescu, tânărul de 18 ani din comuna Şopârliţa acuzat că, în luna decembrie 2013, şi-a ucis prin strangulare prietena mai mică cu doi ani, a apărut, joi – 28 mai, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Olt, la prima înfăţişăre în procesul unde riscă ani grei după gratii. Până acum, dosarul respectiv s-a aflat în procedura de Cameră Preliminară, judecătorul dând undă verde continuării cauzei pe fond şi administrării probelor.

La înfăţişarea de joi de la Tribunalul Olt din Slatina, inculpatul a apărut în boxa acuzaţilor resemnat, proaspăt ras şi frezat. Familia victimei sale, o tânără de 16 ani pe nume Luminiţa Cristina Popa, din aceeaşi comună cu inculpatul (Şopârliţa, judeţul Olt - n.a.), a apărut în număr mare la prima înfăţişare pe fond a procesului. Însă, deoarece mama fetei a trebuit să se interneze chiar în această primă zi importantă a procesului după ce emoţiile se pare că au fost mai puternice în aşteptarea revederii cu criminalul fiicei, judecătorul cauzei – Gheorghe Maruşcă - a fost nevoit să acorde un nou termen de judecată pentru luna viitoare.

Totuşi, avocatul angajat de familia victimei a reuşit să facă cunoscute instanţei pretenţiile în dosar solicitate inculpatului: daune morale de 100.000 lei şi, respectiv, daune materiale de 15.000 lei. Avocata Rodica Mitrea a declarat că sumele solicitate sunt oricum insignifiante în raport cu pierderea suferită de familia adolescentei.

“Tatăl este încă afectat, ea (fata, n.a.) a fost singurul lor copil, o fiică de 16 ani, care a murit strânsă de gât, efectiv, de către inculpat. Noi am cerut 15.000 lei daune materiale care sunt dovedite cu chitanţele depuse şi la dosar. Din punctul nostru de vedere, nicio sumă nu ar fi potrivită ca să acopere acest prejudiciu moral pe care îl suferă o persoană când îşi pierde copilul de 16 ani. Suma cerută în acest sens e de 100.000 lei şi instanţa se va pronunţa asupra ei, la final. Dacă mama victimei nu ar fi lipsit azi (joi – 28 mai, n.a.) deoarece chiar azi s-a internat, procesul ar fi mers mai departe: ea ar fi fost audiată, la fel şi inculpatul…”, a afirmat avocatul Rodica Mitrea (foto medalion).

rusanescu bals

Reamintim că fapta de care este acuzat inculpatul Dragoş Costinel Rusănescu a avut loc pe 12 decembrie 2013, în incinta fostei şcoli pentru copii instituţionalizaţi cu handicap “Temerarii” din oraşul Balş. Totul s-ar fi întâmplat pe fondul unor discuţii în contradictoriu. Anterior producerii tragediei, cei doi tineri au făcut sex în clădirea menţionată, dar, undeva în jurul orelor 13.00, prietenul fetei şi-ar fi sugrumat prietena. Văzând că aceasta nu mai respiră, el a sunat, speriat, la numărul unic de urgenţă “112” şi a a spus poliţiştilor ce s-a întâmplat.

Din concluziile medico – legale provizorii a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat obstrucţiei căilor respiratorii. La data de 13 decembrie 2013, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi a propus Tribunalului Olt arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului Rusănescu Dragoş Costinel, care, de atunci, se află după gratii în arest preventive “prelungit”. Pentru fapta săvârşită, el riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la 20 ani.

Mai puteţi citi:

Crimă pasională la Balş:  o fată de 16 ani, ucisă de prietenul gelos

Balş: Tânărul care şi-a ucis prietena de 16 ani, arestat

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite