O reţea de români a primit necuvenit 19.000 euro din partea statului italian, în patru luni. „Manevra“ s-ar fi făcut cu implicarea unui sindicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ajutorul acordat de statul italian are condiţii clare de acordare, pe care românii nu le îndeplineau FOTO: Rotalianul
Ajutorul acordat de statul italian are condiţii clare de acordare, pe care românii nu le îndeplineau FOTO: Rotalianul

Zece români sunt cercetaţi în Italia pentru că ar fi primit necuvenit, în patru luni, aproximativ 19.000 euro în contul venitului de cetăţenie, un ajutor care se oferă cetăţenilor aflaţi în dificultate, scrie Rotalianul.

Românii s-ar fi aflat, în toată această perioadă, în ţară, detaliu care excludea din start accesul la acest tip de ajutor. 

În plus, nici la momentul întocmirii documentelor pentru acordarea venitului de cetăţenie (Reddito di Cittadinanza) nu îndeplineau condiţiile, însă actele ar fi fost depuse prin intermediul unui sindicat, scrie Rotalianul, publicaţia românilor din Italia. 

Totul ar fi fost pus la cale de către un şef al grupării de români, care a fost reperat într-o provincie din Emilia Romagna, bărbatul fiind şi cel care deţinea cardurile pe care erau virate sumele destinate românilor.

„Ancheta a scos la iveală faptul că persoanele anchetate, toate de naţionalitate română, au depus la INPS, prin intermediul unui birou sindical din Milano, cererea pentru a obţine Venitul de Cetăţenie. Şi au făcut asta în ciuda faptului că nu locuiau în Italia şi nu îndeplineau cerinţele necesare sau furnizând date false. 

Cu toate acestea, procedura a fost completată, iar persoanele anchetate, după ce a fost activat Venitul de Cetăţenie, s-au prezentat într-un oficiu poştal din San Giovanni in Persiceto. Şi aici au primit cardul respectiv. Pe card, fiecare dintre ei a primit în fiecare lună suma prevăzută de 500 de euro care a fost încasată în mod regular”, a explicat Fabrizio Servidio, şeful adjunct al comisariatului de poliţie din San Giovanni in Persiceto, provincia Bologna, citat de Rotalianul. 

Românii le-ar fi trezit suspiciuni funcţionarilor de la poştă, care au sesizat autorităţile. Aceştia ar putea fi acuzaţi de fraudă în încercarea de a obţine fonduri publice riscă închisoare între 2 şi 7 ani, mai scrie sursa citată.

Vă recomandăm şi: 

Românii rezidenţi în Italia ar putea primi până la 1.872 euro lunar. În ce condiţii se poate acorda „venitul de cetăţenie“

Românii din Italia, printre cei mai câştigaţi în urma introducerii venitului pe cetăţenie

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite