Infirmări pe bandă rulantă la testarea PCR. Părinţii sunt nemulţumiţi: „Aşa aşteptăm Omicron?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii reclamă calitatea proastă a testelor repartizate la şcoală FOTO: Alina Mitran
Părinţii reclamă calitatea proastă a testelor repartizate la şcoală FOTO: Alina Mitran

Şi ultimele trei rezultate pozitive la testarea cu teste rapide pe bază de salivă, realizată acasă, de către părinţi, cu testele distribuite în şcoli, au fost infirmate de testarea PCR. Pentru săptămâna viitoare, au fost recepţionate teste suficiente doar pentru o testare.

A treia testare cu testele rapide pe bază de salivă, distribuite elevilor la şcoală, s-a „soldat“ cu alte trei teste pozitive în judeţul Olt. Testarea a avut loc joi, 16 decembrie 2021, singura, de altfel, din această săptămână, pentru că doar pentru aceasta au ajuns testele repartizate în a doua tranşă. Şi aceste trei teste au fost, însă, infirmate la testarea PCR, conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Olt, astfel că elevii au putut reveni, fără probleme, la şcoală. La primele două testări au fost raportate de asemenea opt rezultate pozitive (cinci la prima testare, trei la a doua), testele pentru confirmare, de tip PCR, infirmând rezultatul iniţial.

„Cunosc părinţi care au spus că nu le mai fac“

Părinţii sunt deja dezamăgiţi de întorsătura pe care au luat-o lucrurile şi acuză autorităţile că „se joacă de-a testarea“. „Când au, când nu au, când că să le facem luni, când că nu au pentru luni şi că pe cele repartizate să le ţinem până joi... Astea pozitive nu prea sunt pozitive, ultimele primite au fost altfel, bineînţeles că tot vrac, copiii le-au primit într-o folie de protecţie pentru documente, le-am primit fără instrucţiuni, ne-am descurcat cu ele cum am putut. Vă spun sincer, cunosc părinţi care au spus că nu le mai fac, pentru că nu au încredere. Şi e trist, foarte trist. Toată lumea vorbeşte de testare, să testăm cât mai mult. Dar nu mai au încredere. Aşa aşteptăm noi Omicron?“, a declarat un părinte.

Pentru testarea de săptămâna viitoare, în judeţul Olt au ajuns alte 38.400 teste, care sunt suficiente însă pentru o singură testare. Cum transportul a ajuns târziu, directorii fiind chemaţi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt să le ridice vineri, 17 decembrie, după ora 13.00, elevii le vor primi de-abia luni, 20 decembrie, iar părinţii vor raporta rezultatele după testarea de marţi-dimineaţă. Nu se ştie deocamdată dacă elevii vor primi, la plecarea în vacanţa de Crăciun, teste pentru prima zi de după vacanţă, sau dacă, din nou, vor reveni în bănci netestaţi.  

Vă recomandăm să citiţi şi:

Testarea elevilor, o continuă bătaie de joc: „Eu cum interpretez acest rezultat?“

Medic român stabilit în Suedia, despre campania de testare din şcoli şi sindromul „Long Covid” la copii

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite