Dragobetele şi vrăjile de dragoste. „Vrăjitoarea dezbrăcată şi despletită se strâmba şi schimonosea în faţa plantei“

Sărbătoarea dragostei, sărbătoarea logodnei la români, Dragobetele, este şi data la care se făceau cele mai multe vrăji de dragoste, folosindu-se o plantă cu o legendă aparte – Năvalnicul.

24 februarie este ziua în care în lumea satului se credea că păsările cerului se împerechează şi-şi pregătesc cuibul, iar flăcăii şi fetele satului le urmează exemplul, horind şi veselindu-se în pădure, legând prietenii şi pecetluind logodne, fiind prima ieşire din an.

Femeile hrănesc păsările cerului aruncând peste case seminţe, bărbaţii au grijă mare să nu vâneze şi să nu blesteme în această zi animalele pădurii, altfel blestemele se abat asupra lor, în gospodărie nu se sacrifică păsări, pentru a nu perturba echilibrul naturii.

„Să fim pe deplin cinstiţi, elementul erotic al acestei sărbători n-a fost atât de pregnant în toate zonele. Era mai mult o sărbătoare în care se ţinea cont de superstiţii, nu se sacrificau păsări, considerându-se că anul va fi fără spor, ouăle de clocit nu vor avea sămânţă, va fi un an sărac în ogradă. Izolat se întâlneau şi acele ieşiri la pădure şi logodne, însă n-a fost o sărbătoare cu rădăcini foarte adânci, cum este, de exemplu, 1 Martie. Am redescoperit-o când a luat amploare sărbătoarea Sf. Valentin şi l-am arucat pe Dragobete într-o luptă nedreaptă“, spune entograful.

Pentru cei care însă nu reuşeau să-şi găsească perechea, Dragobetele, o zi în care superstiţiile funcţionau perfect, era ocazia extraordinară de a apela la ajutorul vrăjitoarelor.

Năvalnicul, planta de descântec - un fecior frumos şi iubăreţ care lua minţile fetelor şi nevestelor  tinere

Povestea Dragobetelui, zânul dragostei, a existat însă şi generaţii întregi au auzit-o. „Dragobetele, fiul babei Dochia sau Cap de Primăvară, este identificat şi cu o altă reprezentare mitică a Panteonului românesc, Năvalnicul, un fecior frumos şi iubăreţ care lua minţile fetelor şi nevestelor  tinere, motiv pentru care Maica Domnului l-a metamorfozat în planta dragostei care îi poartă numele, Năvalnic (Limba vacii), specie de ferigă cu frunze mari, lanceolate, dispuse în rozetă, care creşte prin păduri şi pe terenuri stâncoase şi împădurite. Personificarea acestei plante, Năvalnicul, este  invocat de vrăjitoare în farmecele de dragoste“, spune etnograful Claudia Balaş, din cadrul Muzeului Judeţean Olt.

Năvalnicul nu se recolta oricum, ritualurile fiind duse la îndeplinire de vrăjitoarele satului. „Recoltarea Năvalnicului în scopuri malefice se făcea la miezul nopţii de vrăjitoarea dezbrăcată şi despletită, care se strâmba şi schimonosea în faţa plantei. Când era invocată în scopuri benefice, planta se recolta dimineaţa, înainte de a cădea roua, era adusă în sat şi aruncată pe sub streaşina casei sau purtată în sân de fete şi neveste, pentru dragoste“, spune Balaş.

Cine culege năvalnic nu trebuie să fie supărat

„Când cineva merge la pădure să culeagă Năvalnic trebuie să nu fie supărat, pentru că el cere veselie şi voie bună: «Cum năvăleşte lumea la zahăr, aşa să năvălească şi dragostea la mine în casă!» îşi spuneau cei care foloseau această plantă“, spune Balaş.

Ritual culegerii Năvalnicului pentru a fi folosit în descântecele de dragoste cuprinde mai multe secvenţe, precizează Balaş: descoperirea locului unde creşte Năvalnicul; prosternarea şi efectuarea semnului crucii; depunerea ofrandelor (sare, zahăr, pâine) la rădăcina lui; pronunţarea unei rugi, în şoaptă sau în gând; scoaterea plantei din pământ şi păstrarea ei la loc de cinste; scalda rituală în care se pune Năvalnicul.
Planta era descântată cu apă ne-ncepută, iar apa era ulterior folosită la scalda rituală.

Citiţi şi: Când este, de fapt, Ziua Îndrăgostiţilor? De Sfântul Valentin sau de Dragobete? „În această zi oamenii sacrificau ţapi şi se îmbrăcau în pielea lor“