Dezastru la concursul de la Protecţia Copilului. Toţi cei 144 candidaţi au fost respinşi, inclusiv cei care se visau şefi de centru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concursul organizat de DGASPC Olt pentru aproape 150 de posturi s-a soldat cu un eşec în masă. Niciun admis din 144 candidaţi care au susţinut în 10 octombrie proba scrisă, cel mai dur rezultat de până acum.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a scos pentru concursul care ar fi trebuit să se suţină în perioada 10-14 octombrie 126 de posturi. La proba scrisă s-au prezentat 144 de candidaţi, pe posturi de tot felul de la infiermier la şef de centru, însă nimeni n-a promovat concursul, înregistrându-se şi renunţări pe ultima sută de metri.

Fosta şefă a Centrului „Sf. Mihail“ din Caracal a renunţat în ultimul moment

Proba scrisă a concursului organizat de DGASPC Olt s-a susţinut luni, 10 octombrie 2016. S-au prezentat 144 de candidaţi, însă s-au înregistrat şi absenţe, una chiar notabilă, fosta şefă a Centrului „Sf. Mihail“ din Caracal, Daniela Zaharia (devenită cunoscută după ce în urmă cu un an a fost protagonista unui lung şir de materiale în presă, după ce au apărut fotografii cu o tânără din centru legată de bancă şi informaţii conform cărora tratamentul aplicat tinerei nu a fost o excepţie), care viza exact postul din care a plecat în această vară, neprezentându-se la concurs, deşi era unicul concurent.

Cert este că nici ceilalţi patru candidaţi care au vrut să ocupe posturi de şef de centru n-au trecut proba, nereuşind să obţină punctajul minim – 70 puncte – pentru a  susţine interviul.

Ceilalaţi 140 de candidaţi care de asemenea au picat proba scrisă vizau posturi de: infirmier, spălătoreasă, asistent medical, magaziner, îngrijitor, muncitor calificat, kinetoterapeut debutant, psiholog practicant, inspector de specialitate debutant, funcţionar, instructor de educaţie, îngrijitor. Rezultatele probei scrise le puteţi consulta AICI.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite